Cei cărora le pasă de ce se întâmplă în Romania, se întreabă de ce ,după doar 20 de ani de la ieşirea dintr-o dictatură intrarăm în alta. Nu voi încerca să-i conving acum pe cei care încă nu văd acest lucru, pentru că mi se pare inutil.
Mai multe sunt motivele pentru care poporul român, binecuvântat dealtfel de Dumnezeu cu o ţară atât de frumoasă şi bogată şi cu destui indivizi cu minţi luminate, nu se poate conduce spre un nivel de trai bun şi spre un grad de civilizaţie demn de Europa. Pierdem mult timp lăudându-ne cu calităţi pe care nu le avem în loc ca prin instituţiile responsabile să ne fi recunoscut slăbiciunile, defectele, şi să fi pus în aplicare o strategie de indreptare a acestora, acordându-ne astfel o şansă .
Nu avem o scară a valorilor corectă, un sistem corect de promovare a valorilor, alegem modelele de urmat în viaţă total greşit, nu avem nici un respect faţă de lege sau faţă de cuvântul dat, minţim, furăm, trişăm de parcă aşa ar fi nornal. Nu suntem în stare să ne facem proiecte îndrăzneţe pe care mai apoi să dorim să le realizăm. Lucrurile arată aşa pentru că , lungi perioade din istorie s-a ,, construit" această mentalitate, acest fel de a fi şi a acţiona.
România interbelică, în bună parte, a demonstrat că se poate şi altfel. Poate existenţa monarhiei, poate o clasă politică mai responsabilă au făcut posibil acest lucru.
Avem nevoie de oameni de stat responsabili, bine intenţionaţi, capabili să ne unească în jurul unor proiecte care să schimbe mentalităţi şi să descătuşeze energii. Deobicei ei apar in cele mai grele momente ale unei naţii. Să dea Dumnezeu să fim în stare să îi recunoaştem şi să-i promovăm.
Opinii, puncte de vedere, păreri, experienţe de viaţă ale unui om obisnuit căruia îi pasă de ce se intîmplă în societatea in care trăieşte şi munceşte zi de zi. M-am implicat şi mă mai implic incepând cu scara blocului în care locuiesc, cartier, parohie, sindicat, alte ONG-uri, până la politică, mai mult, mai puţin, mai bine, mai rău, după posibilităţi dar intotdeauna cu dăruire şi cu responsabilitate, am dat partea mea de contributie societătii în care trăiesc.