Afișări ale paginii săptămâna trecută

sâmbătă, 22 aprilie 2017

Aşteptând restructurarea partidelor...



                                                                                                                                                                                    Partidul Naţional Liberal este cuprins de febra alegerilor interne. Peste tot citim relatări despre modul în care se pregătesc, se desfăşoară, sau, au avut loc alegeri prin organizaţii locale , municipale sau judeţene. Aceste alegeri au constituit un bun prilej pentru partid  să se restructureze. În primul rând organizaţiile au ocazia să promoveze valori. Au ele aceste valori? Vor ele să le promoveze? Sunt lăsate să o facă? Sunt dispuse persoanele compromise să facă paşi în spate şi să renunţe, la aranjamente, la promovări impuse de sus, la grupuri de interese? Din relatările de la aceste alegeri se vede treaba că nici pe departe nu se lasă libertatea de a se promova oameni valoroşi ci doar obedienţi. Mai mult decât atât este prea evidentă lupta acerbă a celor veniţi din PDL de a înlătura tot ce provine din vechiul Partid Naţional Liberal.

                Aceste lucruri se constată din relatările presei sau din comentariile de pe reţelele de socializare. Cei care au participat la alegeri şi au trăit luptele din interiorul organizaţiei au plecat cu un gust amar care i-a îndepărtat de activitatea din partid. Dezgustul lor se transmite desigur şi spre electorat. Electoratul PNL a aşteptat restructurarea partidului încă dinaintea alegerilor parlamentare. S-a constatat că lipsa restructurării a determinat electoratul liberal să nu se prezinte la vot. Nu mă îndoiesc că alegerile din interiorul PNL nu vor fi un prilej de atragere sau de respingere a electoratului acum când pe partea dreaptă a eşicherului este „ceată deasă”. Cu ce se prezintă partidul după alegeri?  Dacă vechile figuri compromise se vor reinstala în fruntea partidului susţinute de găştile din teritoriu putem să-i spunem PNL-ului Aleluia!

               Şi  PSD-ul este un partid nerestructurat, în care  indivizi corupţi şi grupuri de interese au pus stăpânire şi aici pe partid şi conduc discreţionar, fură cu neruşinare îşi crează imperii ,au slugi pe care le promovează pentru că le sunt obediente. Electoratul PNL doreşte ca acest partid să fie altceva decât PSD-ul. De ce să înlocuieşti nişte nepricepuţi cu alţii la fel?

              S-a spus şi se repetă mereu  faptul că este nevoie de o nouă clasă politică. Da, aşa este, dar trebuie să constatăm că noi românii nu permitem acest lucru. Românul are o plăcere enormă de a distruge tot ce este nou şi altfel decât tradiţia proasta e adevărat dar neaoşă, tradiţie de la Burebista dacă se poate. Am învăţat să facem mămăligă din apă sare şi mălai şi nu acceptăm nimic nou. Murim sub apăsarea tradiţiei strămoşeşti dar luptăm cu dinţii împotriva modernizării fiindcă suntem incapabili să ne modernizăm, trăim cu idei preconcepute, cu mândria că nimeni nicăieri nu este mai deştept decât dacii sau cum s-or fi numit strămoşii noştrii fenomenali despre care ştim asta, doar noi.

             Politica acestor partide care au guvernat România a creat în ţară un dezastru mai mare decât un război. Tot ele ne vor scoate din Uniunea Europeană şi ne vor arunca în braţele Rusiei cu prima ocazie care li se oferă. Este doar o problemă de decizie şi după cum vedem poporul nu are nici un cuvânt. Poate să protesteze ieşind în stradă cu sutele de mii pentru că politicianul îşi face nestingherit interesul. Dacă pune mâna pe bani şi este susţinut la putere vinde şi ţara şi poporul că în rest a vândut-o şi pe măsa. Avem aici aproape de noi exemple de modalităţi de instalare a dictaturii în Turcia dar şi în Ungaria sau Polonia. Ce ne poate da speranţa că la noi nu se va putea face la fel? Liderii capabili , care ar putea să coaguleze o opoziţie adevărată, sunt batjocoriţi, dăm astfel cu piciorul în puţinele şanse pe care soarta ni le oferă.

               Suntem rămaşi fără putere în bătaia vântului . Conjunctura politică mondială ne aruncă ,ca pe o frunză uscată, după cum suflă cei puternici!  Desigur că nu este vinovată nici clasa politică coruptă şi nepricepută, nici poporul nepăsător, indolent, vinovaţii sunt întotdeauna alţii!