În sezonul 2018-2019 , din cauza gripei sezoniere, au murit 189 români. În UE mor anual cca 60000 oameni din cauza gripei sezoniere. În sezonul 2019-2020 până la 2.02.2020 au murit de gripă sezonieră 67 oameni. Din cauza contaminării cu Coronavirus au murit până la 1.04.2020, 80 de români.
După ce s-au constatat bolnavi cu COVID-19, nu au mai fost declarate decese cauzate de gripa sezonieră. Presupun că la cauza deceselor a fost menționată doar gripa cauzată de Coronavirus. Au fost comasate!
Dacă avem ocazia de a răsfoii statisticile care cuprind numărul morților ce au drept cauze boli coronariene, hipertensiunea arterială, cancerul, hepatita, diabetul, sau accidentele rutiere, vom constata că acest COVID-19 omoară mult mai puțini oameni decât aceste boli enumerate mai sus. Și atunci, nu credeți că este normal să ne întrebăm, de ce s-au luat aceste măsuri foarte severe doar din cauza acestui virus ne existând programe pentru a evita celelalte boli cu mult mai multe decese? Ce motive, pe care noi nu le știm, îi motivează pe oamenii politici pentru a introduce starea de urgență, restricții și măsuri sanitare speciale?
Care vor fi urmările acestei perioade cu stare de urgență? Cât se fură la adăpostul „urgenței”? Cât pierde economia? Ce urmează după ce dispar virușii? Cum va arăta economia? Cum se va schimba politica în România și în lume? Sper să nu ne pară rău că am scăpat de virus!
Nu doresc să subminez autoritatea guvernanților dar încerc să îmi explic de ce există așa multă neîncredere și suspiciune pe o problemă de viață și de moarte? Neîncrederea a fost zidită 30 de ani, de clasa politică, de partidele care au guvernat prost mințind și furând fără jenă. Ei bine, am ajuns aici. Amenințați cu moartea nevăzută noi nu credem, nu avem încredere în nimeni . Acolo unde nu este încredere nu se poate construi nimic. Ba unii cred povești și scenarii incredibil de idioate! Oare cine mai are nevoie de noi?