Să
încercăm să vedem care sunt motivele pentru care PNL încearcă
din răsputeri să discrediteze USR-ul ?
Primul
motiv este acela că USR îi face concurență pe partea
dreaptă a eșicherului politic.USR a fost receptiv la solicitările
electoratului răspunzând cu adoptarea unor principii pe care el,
electoratul, le-a solicitat partidelor din vechea clasă politică:
oameni noi în politică, promovarea valorilor, nu corupției, fără
penali în funcții publice, un altfel de politică, să aibă în
vedere interesele cetățeanului, nu pe ale partidelor, reformarea
instituțiilor statului, etc.
Un al
doilea motiv este oarecum legat de primul și anume concurența pe
care o face USR pe electoratul de dreapta care până înainte de
2016 avea un singur partid pe care să-l susțină. După apariția
USR, o parte din acest electorat s-a orientat spre USR.Acea parte
oscilează până acum între 15 și 25%. Mai mult decât asta,
electoratul tânăr și electoratul educat a realizat că USR
reprezintă noua clasă politică și este dispus să investească
speranțe în acest partid.
Un al treilea motiv este acela că USR nu vrea cu nici un preț să joace
pe lângă PNL rolul pe care România Mare, PDAR, PSM, UNPR, ALDE,
l-au jucat pe lângă PSD. Ele au fost un fel de anexă care, deși
din când în când pozau în partid independent, răspundeau la
comenzile PSD, îl ajuta necondiționat ,colectau electoratul
nemulțumit al PSD. Ei bine PNL nu poate să-și subordoneze deloc
USR-ul, ba mai mult îl simte ca pe un mare ghimpe în coasta sa, îl
vede ca pe o oglindă în care îi apar defectele, este tras de
mânecă și scuturat de câte ori o ia razna.
Categoric PNL nu se poate restructura, PNL este acaparat de liderii
săi care dacă ar accepta schimbarea actualei clase politice ar
trebui să plece primii. Și acest lucru se întâlnește nu doar la
vârf ci prin toate filialele, unde o categorie de oameni plini de
interese au acaparat partidul și îl țin ostatec împiedicând o
reorganizare care i-ar mătura pe ei și i-ar face să-și piardă
privilegiile. Electoratul de dreapta și cel tânăr, electoratul
anti PSD a simțit că singura șansă de a scoate România de sub
controlul vechii clase politice este USR. Suntem acum foarte aproape
de alegeri concurenta PNL-USR pe acest electorat este de ne evitat.
PNL
întrevede o situație în care va fi pus după alegeri. Situația în
care va trebui să solicite sprijinul USR pentru a putea intra la
guvernare. Va trebui să ceară sprijin de la partidul pe care a
căutat cu mult sârg să îl compromită radicalizându-și propriul
electorat prin asmuțirea sa împotriva USR și a liderilor săi.
Deasemenea PNL prin atitudinile și denigrările USR-ului a devenit
foarte antipatic pentru electoratul acestuia. Oricât am încerca să
ne imaginăm o înțelegere post electorală între PNL și USR ea nu
va fi sprijinită de electoratele celor două partide iar o forțare
s-ar solda cu pierderea sprijinului mai ales pentru USR. Un USR care
în ochii propriului electorat ar deveni remorca PNL ar putea să se
gândească la eșec așa cum se întâmplă acum cu ALDE sau cum s-a
întâmplat cu celelalte remorci ale PSD, amintite mai sus.
Dar pe
USR îl mai paște un mare pericol după alegeri. PNL și
președintele Iohannis vor forța formarea unui guvern alături de
USR pentru a încerca spălarea imaginii PNL și atragerea
electoratului dispus la proteste împotriva unui guvern care nu-i
răspunde așteptărilor.
În aceste condiții,
dacă USR pune condiții pe care PNL nu dorește să le accepte, se
vor face încercări de spargere a USR, de racolare a unor
parlamentari, o compromitere a liderilor, etc. Atacurile continue la
adresa lui Dan Barna nu au alt scop decât acela de a-l vulnerabiliza
în interiorul partidului, dar și în societate. USR are mare nevoie
de o disciplina internă de fier pentru că, adversarii în
realizarea intereselor, se folosesc de nemulțumiții din interior.
Deasemenea USR trebuie să își selecteze foarte atent candidații
pentru ca să nu fie infiltrate cozi de topor care mai apoi să fie
folosite de adversari.
Dar nu trebuie să trecem cu vederea și o altă posibilitate , mult mai ușor de rezolvat. Posibilitatea ca două partide cu aceleași interese, același mod de a face politică, același gen de „politicieni”, aceleași metehne să se alieze pentru a susține un guvern conservator, un guvern care să le conserve privilegiile, modul de a face politică, avantajele posibilitățile de a se înfrupta din bugetul României. Diferențele dintre aceste două partide PNL și PSD sunt mult mai puține și mai neînsemnate decât asemănările. Președintele Iohannis este la ultimul mandat deci nu mai are interes la alt mandat, iar Orban poate fi ușor trecut pe o linie moartă în partid și la acest lucru îi va ajuta Rareș Bogdan, omul care nu se va da în lături să urce în vârful unui partid de care este legat doar în sensul în care un om este legat de scara pe care urcă.
Viitorul
României poate fi decis doar la alegeri. Pe mâna cui doresc românii
să dea țara?