Afișări ale paginii săptămâna trecută

vineri, 4 decembrie 2020

Reformarea clasei politice


 

  

       Pentru a îmbunătăți  calitatea clasei politice trebuiesc introduse câteva reguli stricte  în legea partidelor politice și în legea electorală. Deasemenea este necesar să se modifice articole din codul penal în vederea creșterii  drastice a anumitor pedepse.

       Legea partidelor să aibe prevederi prin care partidele politice să fie obligate să organizeze cursuri de pregătire a candidaților în alegeri  la care să fie obligați să participe toți cei care vor fi trecuți pe liste.  Deasemenea partidelor să li se impună prin lege ca desemnarea directorilor, secretarilor de stat și a miniștrilor să se facă  doar în baza pregătirii, activității și performanțelor pe domeniul respectiv.

       Legea  electorală să impună candidaților in alegeri,  cazier  judiciar. Cetățenii  care au condamnări să nu poată candida nici la alegerile locale nici la cele parlamentare și europene sau prezidențiale.

       Parlamentarii, miniștrii, aleși locali sau președintele să poată  fi  cercetați  și judecați  fără  a beneficia  de imunitate  sau fără a  fi  necesar  acordul  parlamentului.

      Programul electoral  în baza căruia un partid câștigă alegerile să aibe termene de realizare precise. Nerealizarea programului de guvernare să aducă imediat la pierderea guvernării, și trecerea în opoziție.

      Legea electorală să prevadă  că dreptul la vot ( conform constituției) poate fi exercitat de toți cetățenii  care deținându-l ( acest drept)  se înscriu în lista electorală și obțin carnetul de votant după ce au trecut un test.  Testul dat în prezența  reprezentanților Autorității  Electorale,  constă  în  citirea unui text de o pagină A4  redactat simplu , conținutul să arate organismele statului pentru care se fac alegeri, rolul și importanța lor conform Constituției și legii electorale.  Cetățeanul să extragă cele cinci idei care sunt prezentate în text.   Rolul acestei testări trebuie să fie acela de a scoate din sistemul electoral persoanele incapabile de a alege, analfabeți, analfabeți funcționali, persoane inapte psihic cu un nivel intelectual foarte scăzut.  Această categorie de cetățeni deși are drept de vot este inaptă pentru a și-l exercita. Și dreptul la muncă îl au toți cetățenii României dar nu toți sunt apți să și-l exercite sau nu toți doresc să se califice pentru a fi apți.

    În școli, viitorii cetățeni trebuie să fie pregătiți în vederea unei participări active, calificate și responsabile în viața cetății. Rolul și importanța instituțiilor publice din administrația locală și centrală trebuie cunoscute și înțelese bine de fiecare cetățean  care trăiește și decide prin votul său asupra treburilor din societate, decide viitorul lui, al familiei, al comunei, orașului sau al țării. La 18 ani un cetățean care va vota ar trebui să treacă cu succes un examen de maturitate în ceea ce privește capacitatea sa de a-și exercita responsabil drepturile.

    Într-o societate în care nici cetățeanul care decide prin vot cine sa-l reprezinte și nici alesul care  va trebui sa decidă viitorul unui popor nu sunt  pricepuți și responsabili nu poate fi progres și nici bunăstare.