Afișări ale paginii săptămâna trecută

vineri, 28 aprilie 2023

Efectul reformei administrativ teritoriale asupra vieții politice din România?

 

 

              O reforma necesară, profundă care sa reducă numărul comunelor, orașelor și mai ales a județelor de la- 42 la 15 cum se propune acum în comentarii, ar însemna și dispariția unor instituții  județene, Prefecturi, Consilii județene, inspectorate județene de poliție, de sănătate publică, veterinare, de poliție, de învățământ, agricole, de drumuri, de muncă, agenții de mediu, sisteme de gospodărie a apelor, inspectorate silvice, protecția copilului, primării, etc, etc.

Acest lucru va atrage după sine dispariția o sute de posturi care erau de fapt sinecuri pentru incompetenții care se înscriau în partide pentru a fi plasați de partide în aceste funcții, unii șefi alții doar funcționari inutili. Toată această armată de incompetenți din partide era și armata de sprijin a liderilor locali și mai ales județeni a partidelor politice care contau la nivelul de jos. Un balast  inutil pentru  politică.

 

                   O reformă corectă ar trebui sa fie făcută si în reorganizarea instituțiilor statului,  limitarea amestecului politic în aceste organisme ale statului, schimbarea  modul de funcționare a acestor instituții cu organigrame și cu ocuparea posturilor din aceste organigrame  concurs cu reguli corecte și  transparente.

 

                   Va fi posibil să rămână doar cca 15 organizații regionale de partid, vor fi mai puține orașe și comune dar mai mari ca număr de locuitori. Dacă partidele nu se vor organiza mai bine riscă să piardă teritoriul fiindcă distanțele până la centru vor crește și UAT-urile își pot pierde membrii și se desființează pur și simplu, Vor mai exista doar acolo unde vor câștiga primari. Partidele mici care nu vor intra la guvernare sau în administrația locala se vor dezorganiza între alegeri.   Partidele vor avea nevoie de activiști, oameni de partid care să monitorizeze activitatea aleșilor, modul în care funcționează organizațiile locale, vor transmite  în teritoriu hotărârile biroului regional  și va urmări punerea lor în practică. Acești activiști ar putea fi angajați.

 

 

                    Implicit și organizațiile de partid vor trebui să aibă o altă menire una mai apropiată de funcțiile naturale pe care trebuie să le îndeplinească un partid în teritoriu.  O organizație de partid trebuie să fie cea care selectează valorile, le pregătește punându-le să muncească în partid. Activitățile pe care ar trebui să le desfășoare un membru de partid ar trebui să  fie bine organizate în teritoriu de principiu pe secții de votare astfel încât cel care a desfășurat activități în teritoriul arondat uneia sau mai multor secții să își poată vedea rezultatele în voturi primite la alegeri. Cei care se remarcă  obținând rezultate bune, cei care vin cu soluții bune la problemele pe care le află de la cetățeni, cei care se remarcă în activitatea din departamente, cei care capătă notorietate și sunt apreciați de cetățeni în sondaje trebuie să fie promovați, trecuți pe liste la alegerile care urmează.    Partidele trebuie sa pregătească membrii organizând instruiri, întâlniri cu personalități din diferite domenii, simpozioane, cursuri, etc.   Până acum clasa politică nu era deloc pregătită ci pur și simplu erau promovate nonvalori, indivizi total  incapabili.

 

                     Ideile trecute de mine pe hârtie nu sunt decât presupuneri și poate în mai mare măsură dorințe. Dar poate că în alegerile care urmează electoratul simte că i s-a umplut paharul și va mătura această clasă politică iar partidele vor realiza că ele poartă toată vina pentru situația în care au adus țara. Si poate că așa se vor trezi și vor face un alt fel de politică iar cetățeanul va realiza și el că trebuie să se implice trebuie să participe mai intens la funcționarea societății civice.

Viorel Mecheș  28.04.2023