Copiii care merg la şcoală nu prea mai învaţă aşa
cum s-a învăţat înainte de 1990. Atunci absolventul de scoală generală ştia să
scrie, să citească , se descurcau binişor cu matematica, elementele de bază
necesare pentru a se descurca într-o meserie sau în viaţă. Acum situaţia este
mult mai proastă.
Există abandon şcolar, lucru care dă naştere
analfabetismului la o scară îngrijorătoare. Apoi calitatea slabă a procesului
de educaţie având multiple cauze, crează o largă pătură de semianalfabeţi.
Aceştia sunt cei care au absolvit opt clase, unii urmează şi liceul dar, se descurcă greu la citit, la socotit şi au
mari lacune în cultura generală.
Urmează
o altă categorie de oameni educaţi în sistemul de învăţământ, care au grave
lipsuri. Aceştea sunt cei
care urmează scoli profesionale, postliceale sau studii superioare. În prea
multe situaţii aceştea primesc o diplomă care nu este acoperită de cunoştinţe
pe domeniul de pregătire. Acest lucru îi pune în situaţia de a nu putea
practica o meserie sau şi mai rău, ocupă un post în mod fraudulos şi apoi nu
sunt capabili să îşi realizeze sarcinile de serviciu contribuind din plin la distrugerea
instituţiilor statului. Desigur, împreună
cu şefii numiţi politic, coabitează şi se întrajutorează, conlucrând la
distrugerea instituţiilor. De aici provine şi clasa politică.
O altă consecinţă a sistemului de educaţie deficitar este un curriculum
deficitar. Ce învaţă, cum învaţă şi pentru ce învaţă. Dar să nu intru prea mult
într-un domeniu în care nu sunt specialist. Nu pot să trec cu vederea faptul că scoala nu îi pregăteşte pe absolvenţi
pentru a putea să se descurce în
societate. Nu primesc informaţiile necesare în domeniul financiar. Taxe, impozite, accize, amenzi, preţuri,
salarii, pensii, subvenţii, alocaţii, ajutor social, ajutor de şomaj, inflaţie,
autorizaţie, credit, dobândă, comision,
contract, etc, etc, sunt doar câteva din noţiunile pe care un absolvent de
şcoală nu le are, nu a învăţat ce sunt şi cum se folosesc. Le aude zilnic, se loveşte de ele, au
consecinţe asupra lui. Fiecare le interpretează şi le înţelege cum poate şi
caatare unii se descurcă alţii dimpotrivă, se încurcă.
Primeşte elevul
informaţiile de care va avea nevoie atunci când va fi familist ? Va şti să
se descurce cu o centrală termică, aerul condiţionat, aparatura electocasnică,
instalaţia electrică, sau cea sanitară ? Va şti să gătească , să spele, să
calce, să facă curat, să crească copii, să le facă educaţie să se comporte în
familie sau în societate ? Nici aceste cunoştinţe, deprinderi, nu sunt dobândite de elevi.
Total lipsite din programul
de educaţie sunt informaţiile legate de comportamentul social şi politic al
viitorului cetăţean, votant şi beneficiar al politicii din administraţia locală
şi centrală. Absolventul şcolii
româneşti va veni în contact cu instituţiile administraţiei locale, primăria in
primul rând. Pentru a vota primarul şi consilierii locali, trebuie să ştie care
sunt atribuţiile acestora ce pot şi ce nu pot să facă ei pentru comunitate, cum
se iau deciziile, cine decide şi cine execută, de unde provin banii din bugetul
primăriei şi cum pot fi cheltuiţi.
Deasemenea un absolvent de
şcoală , pentru a vota preşedintele ţării, senatorii şi deputaţii, ar trebui să
stie care sunt atribuţiile preşedintelui, a parlamentului, să cunoască
prevederile constituţiei. O ţară în care
electoratul nu are cunoştiintă despre ce votează nu poate avea o clasă politică
de calitate, nu va avea legi bune, nu va avea şansa de a trăi bine.
Este evident că educaţia
trebuie să fie o prioritate pentru România, că în momentul de faţă este la un
nivel atât de scăzut încât poate fi considerată
drept catastrofală.
Viorel Mecheş
” las pe voi socoata trudei,
să daţi note mari sau mici.
eu râvnesc la sănii muzei
plini de spini şi de urzici. ”
A Emeric