Îmi pasa, mă implic: Educaţia. Ce învăţăm şi ce ar trebui să ştim.

Copiii care merg la şcoală nu prea mai învaţă aşa cum s-a învăţat înainte de 1990. Atunci absolventul de scoală generală ştia să scrie, să citească , se descurcau binişor cu matematica, elementele de bază necesare pentru a se descurca într-o meserie sau în viaţă. Acum situaţia este mult mai proastă.

Există abandon şcolar, lucru care dă naştere analfabetismului la o scară îngrijorătoare. Apoi calitatea slabă a procesului de educaţie având multiple cauze, crează o largă pătură de semianalfabeţi. Aceştia sunt cei care au absolvit opt clase, unii urmează şi liceul dar, se descurcă greu la citit, la socotit şi au mari lacune în cultura generală.

Urmează o altă categorie de oameni educaţi în sistemul de învăţământ, care au grave lipsuri. Aceştea sunt cei care urmează scoli profesionale, postliceale sau studii superioare. În prea multe situaţii aceştea primesc o diplomă care nu este acoperită de cunoştinţe pe domeniul de pregătire. Acest lucru îi pune în situaţia de a nu putea practica o meserie sau şi mai rău, ocupă un post în mod fraudulos şi apoi nu sunt capabili să îşi realizeze sarcinile de serviciu contribuind din plin la distrugerea instituţiilor statului. Desigur, împreună cu şefii numiţi politic, coabitează şi se întrajutorează, conlucrând la distrugerea instituţiilor. De aici provine şi clasa politică.

O altă consecinţă a sistemului de educaţie deficitar este un curriculum deficitar. Ce învaţă, cum învaţă şi pentru ce învaţă. Dar să nu intru prea mult într-un domeniu în care nu sunt specialist. Nu pot să trec cu vederea faptul că scoala nu îi pregăteşte pe absolvenţi pentru a putea să se descurce în societate. Nu primesc informaţiile necesare în domeniul financiar. Taxe, impozite, accize, amenzi, preţuri, salarii, pensii, subvenţii, alocaţii, ajutor social, ajutor de şomaj, inflaţie, autorizaţie, credit, dobândă, comision, contract, etc, etc, sunt doar câteva din noţiunile pe care un absolvent de şcoală nu le are, nu a învăţat ce sunt şi cum se folosesc. Le aude zilnic, se loveşte de ele, au consecinţe asupra lui. Fiecare le interpretează şi le înţelege cum poate şi caatare unii se descurcă alţii dimpotrivă, se încurcă.

Primeşte elevul informaţiile de care va avea nevoie atunci când va fi familist ? Va şti să se descurce cu o centrală termică, aerul condiţionat, aparatura electocasnică, instalaţia electrică, sau cea sanitară ? Va şti să gătească , să spele, să calce, să facă curat, să crească copii, să le facă educaţie să se comporte în familie sau în societate ? Nici aceste cunoştinţe, deprinderi, nu sunt dobândite de elevi.

Total lipsite din programul de educaţie sunt informaţiile legate de comportamentul social şi politic al viitorului cetăţean, votant şi beneficiar al politicii din administraţia locală şi centrală. Absolventul şcolii româneşti va veni în contact cu instituţiile administraţiei locale, primăria in primul rând. Pentru a vota primarul şi consilierii locali, trebuie să ştie care sunt atribuţiile acestora ce pot şi ce nu pot să facă ei pentru comunitate, cum se iau deciziile, cine decide şi cine execută, de unde provin banii din bugetul primăriei şi cum pot fi cheltuiţi.

Deasemenea un absolvent de şcoală , pentru a vota preşedintele ţării, senatorii şi deputaţii, ar trebui să stie care sunt atribuţiile preşedintelui, a parlamentului, să cunoască prevederile constituţiei. O ţară în care electoratul nu are cunoştiintă despre ce votează nu poate avea o clasă politică de calitate, nu va avea legi bune, nu va avea şansa de a trăi bine.

Este evident că educaţia trebuie să fie o prioritate pentru România, că în momentul de faţă este la un nivel atât de scăzut încât poate fi considerată drept catastrofală.