Afișări ale paginii săptămâna trecută

marți, 28 iunie 2016

Avem ceea ce merităm





               Cu facultate sau analfabeţi cetătenii acestei ţări au dat ţării noastre o clasă politică aidoma acestui popor. Dacă suntem responsabili recunoaştem că cei pe care noi, prin votul nostru i-am trimis în parlament să ne reprezinte şi să facă legile după care funcţionează societatea în care trăim, au fost colegi cu noi la aceleaşi şcoli, au lucrat cu noi în aceleaşi societăţi, au locuit pe strada unde şi noi încă mai locuim(ei s-au mutat în vile), au trăit şi s-au confruntat cu aceleaşi probleme ca noi. Mentalitatea şi cultura ne sunt comune.   

               A privi clasa politică precum ai privi un meteorit care ţi-a căzut noaptea în curte este lipsă de responsabilitate din partea noastră. Atunci când ai fost coleg de bancă cu actualul deputat, ai copiat şi tu cot la cot cu el, ai minţit că nu ţi-ai putut face tema fiindcă s-a îmbolnăvit bunica, că s-a întrerupt curentul, ai furat mere de la nenea gicu, vecinul mai gospodar, ai spart geamurile de pe casa scărilor, ai făcut mişto de vecina ,baba de la parter. La servici, ai chiulit împreună cu el, ai rasolit treaba, ai furat materiale, ai păcălit şefii, ai minţit că ai terminat dar nici nu te apucaseşi de treabă, ai mituit să poţi fi promovat şi tot aşa. Ai dat mită la doctor, ţi-ai cumpărat locul la facultate pentru tine şi pentru copii, ai plătit să-ţi treci examenele, ai dat mită să te angajezi, ai mituit să nu te dea afară... Nu ai luat atitudine atunci când s-au produs atâtea nedreptăţi şi ilegalităţi în societate.                                                                                         

                 Ai trăit în societate cu acest nefericit care s-a aranjat mai bine de cât tine şi a ajuns deputat. Acuma tu arunci toată nenorocirea acestei societăţi în capul colegului tău pe care tu l-ai votat ajutându-l să fie parte din clasa politică. El îşi continuă aceeaşi mentalitate şi atitudine în parlament ,tu doar în familie, la locul de muncă, în bloc, pe stradă, Tu îţi baţi joc de nevasta copii, familie, vecini, colegi, el de tară şi popor. Tu te-ai schimbat ca să îi poţi să îi ceri lui să se schimbe?                                                          

                  Nici eu nu sunt mulţumit de calitatea celor  care formează clasa plitică, nu sunt mulţumit de modul în care îşi fac treaba, ba dimpotrivă sunt revoltat. Cred că pentru ca să trăim mai bine avem nevoie de o altfel de clasă politică. Dar am convingerea că din acest popor, acum, în aceste condiţii nu poate să emane o altfel de clasă politică. Schimbarea clasei politice nu se poate face la comandă. Mai întâi trebuie să ai de unde recruta politicieni de calitate şi concomitent trebuie să ai şi un electorat educat care să fie capabil să accepte o clasă politică elevată, educată, pregătită, aptă să aducă progresul.                                                                                                                    Acum, la acest moment avem exact clasa politică pe care o merităm.

luni, 6 iunie 2016

Cum ne raportăm faţă de corupţie ?



                                   


              Tindem să aruncăm întreaga vină pe clasa politică. Acest lucru nu este tocmai corect. Sigur că avem o clasă politică total nepricepută, iresponsabilă, şi pe deasupra şi foarte coruptă. Dar ea nu a fost implementată aici în ţara în care trăim noi de UE, SUA, Rusia sau de de o altă entitate pământeană sau extraterestră.     
                                                                                                                                                                  
              Această clasă politică este formată din concetăţenii noştrii, Români cu buricul verde ca cei mai patrioţi dintre noi, au crescut în familii de români, au copilărit cu noi, au fost la aceleaşi şcoli cu noi, sunt în mare majoritate ortodoxi ca noi(din păcate, cred eu) au activat în societate alături de noi, şi cu tot respectul suferă de aceleaşi probleme ca noi toţi. Şi mă refer aici la mentalitatea, filozofia de viaţă, modul în care ne raportăm la legea pământeană dar şi la poruncile biblice pe care le încălcăm fără să avem mustrări de conştiinţă.         
                                                                                                                                                
                Istoria noastră cea adevărată şi nu cea înfrumuseţată ne spune că aceste metehne s-au întâlnit încă şi mai puternic accentuate la stămoşii noştrii, în Valahia şi Moldova mai abitir. Domnii care mai apoi au fost sanctificaţi de B.O.R. fac parte din tradiţia politică la care ne-am racordat. Şi cu toate astea iată cineva , din afară SUA şi UE, ne cere să terminăm cu corupţia. Noi românii o ştim pe a noastră, noi am iubit haiducii şi am făcut din ei eroi. Mulţi copii se visau haiduci. Iată că acum, la aceste alegeri mulţi din concetăţenii noştrii au votat oameni corupţi. De ce? Poate că au văzut în cei care furau, nişte haiduci. Au furat de la statul care nu ne dă salarii mari să ne ajungă, şi ne dau nouă ajutoare sociale, ne organizează sărbători cu beculeţe, ne mai asfaltează,chiar dacă prost, uliţa pe care mergem să ne ridicăm  "socialul", mai face o sală de sport. Ce dacă au furat pentru ei, adică pentru el şi pentru partid şi oamenii lui, uite că ne-a dat şi nouă ceva! Şi pentru asta îl votez. Şi dacă va fi condamnat?  
                                                                                                             
              Ei, asta e altă treabă. Noi ne bucurăm că DNA face dreptate, dar asta este altceva. Şi apoi, noi suntem prieteni cu corupţia nu vrem să se ajungă cu anticorupţia chiar până la noi, că doar şi noi dăm mită peste tot fără jenă, Şi noi apelăm la pile deci facem trafic de influenţă, de minţit, ohohoo, până şi la spovedanie! Trebuie să fim cinstiţi şi corecţi. Dar oare putem ?

sâmbătă, 4 iunie 2016

Alegem corupţii ?



         Noi românii nu suntem doar medaliaţi la Olimpiadele internaţionale de matematică. Noi am crescut în cultul cinstirii tâlharilor , a hoţilor, a criminalilor.  Acestor infractori, poporul român le-a compus balade pe care le-a cântat cu diferite ocazii. Baladele au fost  publicate în culegeri de folclor şi predate în şcoli, cântate la concursuri folclorice de la copilul de grădiniţă până la bătrânul rapsod. Şi aşa, cu talent şi înţelepciune, tâlharul (hoţ şi ucigaş) a devenit haiducul (erou, model de urmat).

         În basmele care ne-au încântat copilăria , Făt Frumos a tot furat la comanda împăratului, pentru ca apoi să o primească drept recompensă pe prinţesa cea mică şi foarte frumoasă.

         Încă din fragedă pruncie, odată cu primele cuvinte învăţate am memorat cu multă plăcere şi primele versuri pe care apoi le-am transmis copiilor,  nepoţilor şi  altora ,  considerând noi că merită să fie educaţi prin versuri. “Căţeluş cu părul creţ/ fură raţa din coteţ/El se jură că nu fură/Dar l-am prins cu raţa-n gură/ şi cu ou-n buzunar/ Hai la postul de jandari.” Hoţie, sperjur,flagrant, fapte agravante,arest preventiv. Ca acum în dosarele de la DNA. Politicienii şi procurorii.

          Iată, adulţi fiind, trăim în mijlocul haiducilor, a Feţilor Frumoşi şi a căţeilor furăcioşi. Despre ei, toată Europa şi lumea civilizată spune că este vorba de corupţie, infracţiune, crimă organizată în care actorii sunt românii de la parlamentar, ministru, director, medic, profesor, poliţist la portar, funcţionar, şofer, elev sau cetăţean oarecare. Un popor dominat de hoţi, tâlhari,mincinoşi,infrctori de toată speţa. Aici încearcă şi reuşeşte să aresteze, DNA-ul condus de Laura Codruţa Koveşi.  Dar educaţia?

        Pentru ca peste toată această ilegalitate să punem şi un moţ, iată că la alegerile locale din acest an participă, în calitate de candidaţi, o pleiadă de infractori. Mulţi, foarte mulţi candidaţi cu condamnări  definitive, cu dosare care se judecă, cu dosare în cercetare, unii suspecţi, urmează a fi cercetaţi.

        Iar mâine noi mergem să ne alegem oamenii care se vor ocupa de problemele comunităţii, vor administra obştea vor gospodări banul public,  vor decide soarta noastră pentru prezent, dar şi pentru viitor prin hotărârile lor, prin strategiile stabilite. Ei ne vor reprezenta pe noi.

        Vor fi oraşe sau comune care vor alege în fruntea comunităţii, oameni care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, hoţi, oameni necinstiţi?  Sigur vor fi.  Şi atunci ne vom întreba: Oare vrem noi cu adevărat să trăim cinstit? Vrem noi să fim corecţi şi să respecăm legile? Vrem noi să trăim civilizat?  Ne putem noi despărţi de modul acesta de viaţă imoral şi murdar?  Vom putea vreodată să părăsim tradiţia atâtor ani în care ne-am minţit şi ne-am amăgit constuindu-ne o istorie frumoasă dar ireală?

        Putem să începem chiar de acum.  Refuzând corupţii.