Afișări ale paginii săptămâna trecută

sâmbătă, 4 iunie 2016

Alegem corupţii ?



         Noi românii nu suntem doar medaliaţi la Olimpiadele internaţionale de matematică. Noi am crescut în cultul cinstirii tâlharilor , a hoţilor, a criminalilor.  Acestor infractori, poporul român le-a compus balade pe care le-a cântat cu diferite ocazii. Baladele au fost  publicate în culegeri de folclor şi predate în şcoli, cântate la concursuri folclorice de la copilul de grădiniţă până la bătrânul rapsod. Şi aşa, cu talent şi înţelepciune, tâlharul (hoţ şi ucigaş) a devenit haiducul (erou, model de urmat).

         În basmele care ne-au încântat copilăria , Făt Frumos a tot furat la comanda împăratului, pentru ca apoi să o primească drept recompensă pe prinţesa cea mică şi foarte frumoasă.

         Încă din fragedă pruncie, odată cu primele cuvinte învăţate am memorat cu multă plăcere şi primele versuri pe care apoi le-am transmis copiilor,  nepoţilor şi  altora ,  considerând noi că merită să fie educaţi prin versuri. “Căţeluş cu părul creţ/ fură raţa din coteţ/El se jură că nu fură/Dar l-am prins cu raţa-n gură/ şi cu ou-n buzunar/ Hai la postul de jandari.” Hoţie, sperjur,flagrant, fapte agravante,arest preventiv. Ca acum în dosarele de la DNA. Politicienii şi procurorii.

          Iată, adulţi fiind, trăim în mijlocul haiducilor, a Feţilor Frumoşi şi a căţeilor furăcioşi. Despre ei, toată Europa şi lumea civilizată spune că este vorba de corupţie, infracţiune, crimă organizată în care actorii sunt românii de la parlamentar, ministru, director, medic, profesor, poliţist la portar, funcţionar, şofer, elev sau cetăţean oarecare. Un popor dominat de hoţi, tâlhari,mincinoşi,infrctori de toată speţa. Aici încearcă şi reuşeşte să aresteze, DNA-ul condus de Laura Codruţa Koveşi.  Dar educaţia?

        Pentru ca peste toată această ilegalitate să punem şi un moţ, iată că la alegerile locale din acest an participă, în calitate de candidaţi, o pleiadă de infractori. Mulţi, foarte mulţi candidaţi cu condamnări  definitive, cu dosare care se judecă, cu dosare în cercetare, unii suspecţi, urmează a fi cercetaţi.

        Iar mâine noi mergem să ne alegem oamenii care se vor ocupa de problemele comunităţii, vor administra obştea vor gospodări banul public,  vor decide soarta noastră pentru prezent, dar şi pentru viitor prin hotărârile lor, prin strategiile stabilite. Ei ne vor reprezenta pe noi.

        Vor fi oraşe sau comune care vor alege în fruntea comunităţii, oameni care au fost condamnaţi pentru fapte de corupţie, hoţi, oameni necinstiţi?  Sigur vor fi.  Şi atunci ne vom întreba: Oare vrem noi cu adevărat să trăim cinstit? Vrem noi să fim corecţi şi să respecăm legile? Vrem noi să trăim civilizat?  Ne putem noi despărţi de modul acesta de viaţă imoral şi murdar?  Vom putea vreodată să părăsim tradiţia atâtor ani în care ne-am minţit şi ne-am amăgit constuindu-ne o istorie frumoasă dar ireală?

        Putem să începem chiar de acum.  Refuzând corupţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu