Afișări ale paginii săptămâna trecută

luni, 4 februarie 2019

Alianța 2020, o șansă pentru România!






          Am depășit centenarul și am intrat într-un veac nou. Situația României este una de mare dificultate. Se întrevede o posibilă criză economică, o criză demografică periculoasă, un dezastru în educație, sănătate, infrastructură, abandonarea statului de drept, prăbușirea instituțiilor statului, posibilitatea părăsirii Uniunii Europene, și instalarea unei dictaturi. Toate aceste nenorociri interne se suprapun peste o situație tulbure și pe plan mondial, pentru noi, în mod deosebit, cea din interiorul Uniunii Europene.

           Pentru a face față provocărilor externe am avea nevoie de o politică internă bună, făcută de o clasă politică nouă, bazată pe valoare, cinste, caracter, necoruptă, orientată spre interesul național.
Așteptăm ca acum într-o perioadă cu patru rânduri de alegeri pe scena politică a României să se producă mișcări cu mare efect, care să măture o clasă politică învechită, nu doar neperformantă ci dea dreptul dezastruoasă, profund coruptă și lipsită de caracter.

          Deja au apărut condițiile prielnice pentru schimbarea clasei politice. Avem două partide care au anunțat „oameni noi” în politică, care au refuzat să primească în prima linie a lor oamenii care au fost în prim planul politicii de până acum, au un stil nou total diferit de a se organiza, de a atrage și promova oameni cu valoare certă, demonstrată. Și această mișcare se face concomitent cu o evoluție catastrofală a vechii clase politice reprezentată de parlamentarii și miniștrii din guvernul PSD și de cei care reprezintă instituțiile statului în, C.C.R., Avocatul Poporului, C.N.A. etc. Deasemenea există o situație puternic politizată a mass-mediei. 

       La evoluții catastrofale se înscrie și PNL-ul care refuzând să se reformeze a fost taxat de propriul electorat la alegerile din 2016 cu un rezultat care i-a creat o stare de neputință în opoziție. Nici noua conducere cu Ludovic Orban nu a avut puterea de a începe reformarea partidului. Vechii liberali instalați în zona de conducere a partidului refuză să accepte faptul că trebuie să renunțe la politică, unii ne mai având o altă profesie în afara politicii.

             Pe partea stângă PSD se pare că a atins nivelul maxim de suportare a abuzurilor lui Liviu Dragnea. Plecarea unor parlamentari PSD la Pro România vulnerabilizează majoritatea guvernamentală și îi șubrezește poziția de lider lui L. Dragnea. Evoluția politică depinde de evoluția economică și socială dar și de modul în care se desfășoare procesele în justiție ale unor lideri PSD-ALDE.

           Formarea Alianței 2020 dintre PLUS și USR poate să atragă după sine o orientare importantă a electoratului înspre această alianță în scopul schimbării clasei politice. S-a creat o foarte bună ocazie de a atrage electoratul care a refuzat să mai voteze la alegerile trecute. O mare felie din electorat de cca 60% nu s-a prezentat la alegerile parlamentare din 2016. Acesta este bazinul electoral căruia i se adresează Alianța 2020 . Anunțarea unui program electoral care să vină în întâmpinarea așteptărilor electoratului, o amendare serioasă a Constituției acolo unde s-a dovedit a fi necesar, un Proiect de țară, curajos , dorit și necesar atrage electoratul dezamăgit de partidele politice care au guvernat până acum.

            Această alianță are toate condițiile să câștige alegerile parlamentare din anul 2020. Se pune însă problema cu cine va putea constitui o majoritate parlamentară cu care să poată forma un guvern ? Va fi dificil să se alieze la guvernare cu partide nereformate sigur, mă refer la PNL în primul rând dar și la UDMR care ar fi bine să nu mai fie la guvernare. Ar fi de dorit ca Alianța 2020 să câștige peste 50% lucru foarte dificil dar nu imposibil.

           O guvernare a Alianței 2020 cu prim ministru Dacian Cioloș ar fi o șansă pe care electoratul a așteptat-o și în care își pune o mare speranță, din păcate singura și acesta este motivul pentru care trebuie susținută. Alternativa de stânga este o dictatură, o izolare internațională față de Europa și de lumea civilizată, o aruncare în brațele Rusiei.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu