Adevaratii luptatori pentru credinta si libertate. Ei nu au dobandit drepturi,privilegii si bani. Ei au fost batuti si umiliti ani multi. *************************************************************************************** Noaptea Învierii din închisoarea Pitești, anul 1949 Viaţa duhovnicească din închisori - Prăznuirea sărbătorilor Autor: Traian Popescu Şi iată noaptea de Înviere. Odată cu bătaia clopotelor care răzbea până la noi, au început să apară lumânări aprinse în stradă, dincolo de casele lipite de zidul închisorii. Acest decor, care pentru noi luase proporţii cosmice, avea însă şi semnificaţia mesajului spiritual al acelor care nu ne uitaseră şi care acum doreau să ştim că sunt împreună cu noi sufleteşte. Nu le-am putut răspunde decât cu un Hristos a înviat! care a început discret, apoi s-a dezlănţuit din cele aproximativ 800 de glasuri. Dacă cineva ar fi putut asista la acel moment, l-ar fi asemuit cu o imensă catedrală în care sutele de lumânări din stradă împreună cu glasurile noastre marcau Învierea Domnului, cu moartea pre moarte călcând. Totul vibra: aerul, ferestrele, uşile, dar mai ales inimile noastre, fără a ne imagina ce cataclism va veni peste ele nu după mult timp. Când s-a aşternut liniştea, ostaşul din post a spus: Adevărat a înviat! (Traian Popescu - Experimentul Piteşti, Editura Criterion, Bucureşti, 2005, pp. 65-66) ************************************************************************************** Sfintele Paști în catacombele minei Baia Sprie, anul 1954 - mărturisirea părintelui Justin Pârvu Viaţa duhovnicească din închisori - Prăznuirea sărbătorilor Autor: Pr. Justin Pârvu În 1954, noi am sărbătorit învierea lui Hristos la 800 metri sub pământ într-o mină de plumb. Personal am fost unul din cei care făceau curse cu acele vagoane joase pe care le foloseau în mină să care minereu; aşa că slujba mea era în principal să merg mult. Mulţi dintre noi munceam împreună. Cum puteam să sărbătorim Paştele? Din freze am făcut clopote. Am luat toate bucăţile metalice de la frezele pentru rocă şi le-am pus pe o sfoară. Lovite toate cu o tijă metalică de la un capăt la celălalt al sforii făceau un zgomot minunat. Acela a fost momentul când anunţam începerea slujbei. Atunci am intrat în ascensor şi am coborât în locul unde se aranjase un altar şi cruci din bârne. A fost momentul vieţii noastre când am simţit o adâncă, religioasă tăiere a respiraţiei. Noi, preoţii am cântat tot ceea ce ştiam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră, nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată; cu toţii eram într-un gând. Când am intrat în ascensor, am intrat cântând „Hristos a înviat!“. Apoi am auzit pe cei care coborau de la suprafaţă în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină. Cântecul a început jos sub pământ, a continuat în ascensor şi la suprafaţă. Am intrat la duşuri cântând. După spălare ni se dădea ceai, dar atunci autorităţile ne-au încuiat în dormitoare două zile. După cele 2 zile, ne-au adunat pe toţi în faţa comandantului lagărului. „Ştiţi de ce aţi fost încuiaţi, nu-i aşa? Când vă va intra în minte că sunteţi aici pentru reeducare? Când o să vă vină mintea la cap? Priviţi aici, băieţi! (şi au îndreptat ameninţător puştile lor spre noi). Toate vieţile voastre sunt în mâinile noastre: suntem cei care decidem ce se va întâmpla cu voi. Şi am decis că voi nu sunteţi buni de nimic. Vă vom împuşca pe toţi. Acum, toţi preoţii în dreapta mea!” Acolo am fost 20 de preoţi atât ortodocşi cât şi greco-catolici. Eu personal n-am ieşit, am stat împreună cu laicii. Apoi, comandantul a început din nou: „Acum, uitaţi-vă bine la ei! Vedeţi! Aceştia sunt cei care vă învaţă ideile lor politice. Aceştia sunt criminalii care vă bagă în cap ideea de Dumnezeu. Eu nu ştiu de unde au luat preoţii ideea de Dumnezeu. Hei, voi! îndrăzniţi să spuneţi că voi credeţi în Dumnezeu?! Oricine spune că mai crede în Dumnezeu să facă un pas în faţa mea, chiar acum!“ Ce puteam să fac? Nu am făcut pasul prima dată, dar acum trebuia să-l fac. Nu am avut curajul în primul moment, dar de data asta mi-am spus mie că trebuia să recunosc ceea ce aşa şi era: credeam în Dumnezeu. Am păşit în faţă. Comandantul mă cunoştea foarte bine. „Hai, spune, de unde eşti?” I-am spus de unde sunt şi m-a întrebat: – „Crezi cu adevărat că există Dumnezeu, nu-i aşa?” – „Da!” – „Nu sunt mai mulţi decât tine? Hai să-i chemam pe toţi aici”. Şi au adunat toţi preoţii. Curtea lagărului era plină de gropi adânci şi pline cu apă. Superiorii ne-au alergat prin acele gropi timp de 2 ore. După aceea nici una din acele gropi nu mai era plină de apă, curtea a devenit ca o mlaştină murdară. (Pr. Justin Pârvu - “Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos – vol I”)

Blog 12

*
http://bit.ly/jos-basescu


Scrisoare deschisa catre T Basescu -C.T.Popescu

Ader intrutotul ideilor exprimate in aceasta scrisoare le aprob si sper sa trezeasca multi oameni. As dori ca cei care o citesc sa o faca cunoscuta si altor oameni.

Scrisoare deschisă către preşedintele Traian Băsescu
C.T. Popescu

Domnule Băsescu, te-am privit şi voi continua să te privesc cu statornică scârbă. Însă, dincolo de scârba mea, un concurs de împrejurări care conţine prostia unora, ticăloşia altora şi indiferenţa celor mai mulţi a făcut să devii preşedinte al ţării mele. Nu m-am aşteptat nicio clipă ca, ajuns în această demnitate, să poţi deveni altceva decât eşti, dar am vrut să sper că măcar vei încerca să pari. Mă felicit că nu am investit prea mult în această speranţă. Ex nihilo nihil. Dispreţul pe care ţi-l port e lesne de argumentat: reprezinţi suma a tot ce are mai detestabil poporul român. Fără a avea măcar una din însuşirile admirabile ale acestui popor.
Vreme de şase ani am trăit o neîncetată stupoare, colorată când şi când cu indignări sterile ori revărsări gastrice provocate de conduita ta. Vreme de şase ani, mulţi dintre noi am încetat să fim doar cetăţeni ai acestei ţări şi am devenit victime ale tulburărilor tale de personalitate, ale crizelor tale de nervi, ale sevrajelor tale, ale revărsărilor tale de ură, ale ticăloşiei tale, ale incompetenţei tale. Nu ştiu dacă în istoria modernă există şef de stat care să fi insultat atât de mulţi dintre propriii cetăţeni, cu atâta nesimţită uşurinţă. Observi că nu folosesc pluralul politeţii. Pentru că tu însuţi, în dialogul cu ceilalţi, ai răul obicei de a nu-l folosi. Şi voi refuza să îl folosesc doar formal, demonstrativ, numai pentru a vădi că sunt mai bine crescut decât tine.
Vremea convenţiilor şi demonstraţiilor de tipul acesta a trecut. Am privit cu îngrijorare, în aceşti şase ani, obsesia ta maladivă pentru puterea absolută. Au fost concetăţeni de ai mei care au crezut că poate ţi se cuvine, că poate, atunci când o vei avea, vei face din ea instrumentul schimbării în bine al ţării. Se înşelau. Ai folosit puterea doar pentru a revărsa urâţenia dinlăuntru-ţi asupra noastră, a tuturor. Iar ţara e astăzi mai schimonosită ca niciodată. Sărăcită, desfigurată, doar un contur înlăuntrul căruia cei mai mulţi sunt prinşi ca într-o capcană, prizonieri ai unui rău destin. Precum în cel mai întunecat fanariotism, ai folosit demnităţile publice ori resursele statului pentru a-ţi căftăni apropiaţii, pe cei care ţi se închinau cu ipocrită smerenie, într-un detestabil qui pro quo. Astfel au ajuns cele mai multe demnităţi ale statului să fie ocupate de incompetenţi, imbecili şi neamuri proaste, personaje lipsite de orice merit, dar cu prea-plin de obedienţă faţă de tine, despotul. Şi când ţara e rânduită după legea aceasta, nu e de mirare că astăzi am ajuns la această mizerie, promiscuitate şi decădere a instituţiilor.
Ţi-ai făcut din minciună un crez politic. Şi unii găsesc asta scuzabil. Peste cei care au îndrăznit să spună altfel decât crezi tu că se cuvine spus ai revărsat diluvii de ură. Ai inventat categorii generice peste care să îţi reverşi ura şi insultele primitive. 322, moguli, tonomate, reprezentau categorii încăpătoare în care mizeria ta să poată fi eficient distribuită. Toţi cei care nu acceptau fanariotul qui pro quo erau detestabili, maculabili, expulzabili. Rar mi-a fost dat să văd atât risipă de resurse (ale statului, ale instituţiilor publice ori ale unor dubioase instituţii private) menită unui singur scop: împroşcatul cu mizerie. Au fost şase ani urâţi. Iar rezultatul lor e reaua stare de azi a ţării. Prea mult şi prea des am vorbit despre toate cele care au fost pentru a le mai repeta acum. Altul e motivul pentru care scriu astăzi.
Afirmi, domnule Băsescu, fără să roşeşti, cu o nesimţire prietenă cu iresponsabilitate, că ţara mea e o ţară de mâna a doua. Iar când îndrăzneşti să spui aşa ceva vremea pamfletelor şi a indignărilor din laringe a trecut. O ţară care cere bani cu împrumut, o ţară care nu poate plăti pensiile este o ţară de mâna a doua - spui tu cu o nesimţire care sfidează orice stupoare. Nu ţara a cerut bani cu împrumut, domnule Băsescu, ci tu. Împotriva tuturor acelor voci care se opuneau acestui demers. Nu suntem toţi amnezici şi încă ne amintim cum predicai nevoia acelui credit de la FMI, deşi nu puţini erau cei care strigau că e o cale greşită. Şi i-ai potopit cu insulte. Aşa cum ştii să faci. Ai susţinut acel credit nu pentru că ţara avea nevoie de el, ci pentru că tu, deprins cu logica licuricească, ai încercat să cumperi bunăvoinţa unor stăpâni pe care noi nu-i vedem. Şi ai fost gata să plăteşti acea bunăvoinţă cu sărăcirea, umilirea şi nenorocirea noastră a tuturor. Iar dacă ţara nu poate plăti pensiile este pentru că tu ai adus-o aici. Nu mogulii, nu tonomatele, nu noi. Noi doar trudim, îndurăm şi plătim biruri.
Nici nu ar trebui să mai spun lucrurile acestea. Sunt deja ştiute. Şi nu ar trebui să accept logica rudimentară după care funcţionezi, aceea care măsoară demnitatea, înălţimea ori măreţia după grosimea pungii. Doar judecând cu maţul poţi ajunge să spui despre ţara mea că este o ţară de mâna a doua. Iar dacă punga ţării nu e azi îndeajuns de plină pentru gustul tău, asta nu se întâmplă pentru că eu şi cei asemeni mie nu trudim îndeajuns pentru a o umple, ci pentru că tu şi cei din jurul tău sunteţi prea hămesiţi, prea nesimţiţi şi prea necinstiţi pentru a şti să o chivernisiţi. Dar ţara asta încă are bani să îşi plătească preşedintele şi imbecilii deveniţi miniştri, are bani să îşi plătească nulităţile devenite europarlamentari, are bani să te trimită la reuniuni internaţionale unde să ne umileşti pe toţi respirând dispreţul cu care eşti tratat de ceilalţi, are bani pentru a plăti pentru capriciile neroade ale favoritei tale, are bani pentru a îngrăşa guşile lăudătorilor şi numeroşilor tăi servitori. Are încă bani din care să plătească sinecuri pentru cei care ştiu să îşi manifeste îneajuns de zgomotos şi fără ruşine obedienţa faţă de tine.Are bani să îmbogăţească afacerişti suspecţi, dar cunoscători ai conturilor de partid. Să ierţi, atunci, biata ţara dacă nu mai are îndeajuns pentru a plăti şi pensiile acelea.
În aceeaşi zi când eu scriam: Pentru că eu nu accept că România e o ţară de mâna a doua în UE. Nici că eu aş fi un cetăţean de măna a doua. Dar admit că avem politicieni de mâna a şaişpea. Mai pe seară, preşedintele României spunea că ţara mea este o ţară de mâna a doua. Iar asta nu mai poate fi îngăduit. Pentru aşa ceva nu mai este de ajuns să ne revoltăm pamfletar, să respirăm vocalele indignării la televizor ori să risipim cerneala stupefacţiei în gazete. Atunci când mizeria ta nu mai încape în hârdăul categoriilor generice şi nu se mai revarsă doar asupra tonomatelor, parlamentarilor, mogulilor, ci asupra ţării înseşi, atunci e vremea să fii trimis definitiv acolo unde îţi e locul. Atunci când, nu are rost să ne mai ascundem după cuvinte, îţi îndemni cetăţenii să îşi părăsească ţara, tu trebuie să pleci, nu ei. E timpul! Asta e tot ce am avut să îţi spun, domnule Băsescu. Aşa cum ţi-am promis, îţi sunt pe mai departe dator cu întreg dispreţul. Şi îţi promit că mă voi achita de această obligaţie. Dar vreau că de acum să te dispreţuiesc ca pe un ticălos oarecare şi nu ca pe preşedintele ţării mele. Du-te!
Rândurile care urmează nu îţi mai sunt adresate, deşi te privesc. Vreau să sper că prieteni şi neprieteni din blogosferă mi se vor alătura. Pentru că este o limită care nu trebuie trecută. Şi aşa, prea multă vreme, prea multe am îngăduit. Şi mai vreau să sper că, mai ales, politicieni, cu şi fără blog, vor prelua revolta mea şi îi vor da cuvenită îndreptare. Acelor politicieni le cer, neîntârziat, iniţierea procedurii de suspendare a lui Traian Băsescu. Dincolo de meschinăria calculului politic de conjunctură, dincolo de laşitatea cu care ne-au obişnuit, dincolo de indolenţa pe care le-am tolerat-o. Sau puteţi cu toţii tăcea, prudent, vascularizaţi de precauţia pe care o putem numi şi laşitate. Şi atunci am să-i cer scuze lui Traian Băsescu. Şi am să admit că trăiesc într-o ţară de mâna a doua.
Nu vă sfiiți, trimiteți-l mai departe. Poate doar așa se trezesc cei mulți.

DE CE se deterioreaza nivelul de trai in Romania si de ce

O posibila tema de gandire pentru romani, pentru tot ce am trait si inca se mai traieste aici:
Cum se distruge o natiune! Doar cu psihologia maselor, bine cunoscuta!
Un profesor de economie de la un colegiu a declarat ca nu a picat vreodata pe cineva la examen, dar a picat odata o grupa intreaga.
Acea clasa a insistat ca socialismul este functional si ca nimeni nu ar trebui sa fie sarac si nimeni bogat, toata lumea EGALA!

Profesorul le-a spus, "OK, vom face in grupa aceasta un experiment asupra socialismului.
Se va face media tuturor notelor, si fiecare va primi aceeasi nota, astfel incat niciunul nu va pica si niciunul nu va primi nota 10."
Dupa primul test, notele au fost adunate si impartite la numarul de studenti, si toti au primit un 8.
Studentii care au studiat intens au fost suparati, dar cei care au invatat mai putin au fost bucurosi peste masura.
Cum cel de-al doilea test se apropia, studentii care studiasera putin au invatat si mai putin, iar cei care studiasera mai intens si-au spus ca si ei vor o "pomana", asa incat si ei au studiat mai putin.
Media celui de-al doilea test a fost 6! Nimeni nu mai era fericit.
Cand a fost dat al treilea test, media notelor a fost 4 .
Notele nu au fost crescatoare deoarece au aparut certurile, acuzatiile, ura si nimeni nu a vrut sa invete pentru beneficiul altuia.
Spre marea surpriza a tuturor studentilor, toti au picat. Profesorul le-a spus ca socialismul va pica in final deoarece, atunci cand recompensa este mare, efortul pentru a avea succes este, de asemenea, mare. Dar cand statul nu mai acorda acea recompensa, nimeni nu va incerca sau va vrea sa aiba succes.
Nu putea fi o explicatie mai simpla. Iata un scurt paragraf care sintetizeaza totul:
"Nu se poate legifera ca saracul sa fie liber, iar bogatul in afara libertatii. Ceea ce primeste o persoana, fara a fi muncit pentru aceasta, trebuie produs de cineva, care, la randul ei, nu primeste pentru ceea ce a muncit.
Statul nu poate da cuiva ceva, fara sa fi luat mai inainte de la altcineva.
Cand jumatate din populatie vede ca poate sa nu munceasca, pentru ca cealalta jumatate va avea grija de ea si cand jumatatea care a muncit realizeaza ca nu are sens sa mai munceasca, pentru ca altii sunt beneficiarii muncii lor, atunci, prietene, acesta este sfarsitul oricarei natiuni.

Nu poti multiplica bogatia divizand-o."

ROSTUL- de Braduţ Florescu

Bradut Florescu, unul din "vechii" publicitatii romanesti, si-a incheiat contractul cu Realitatea Catavencu, unde coordona strategia de comunicare a grupului, si a plecat in Thailanda.
IATA CE ARTICOL A SCRIS, DUPA CE A PLECAT :

Rostul
Romaniei i-a disparut rostul. E o tara fara rost, în orice sens vreti voi. O tara cu oameni fara rost, cu orase fara rost, cu drumuri fara rost, cu bani, muzica, masini si toale fara rost, cu relatii si discutii fara rost, cu minciuni si înselatorii care nu duc nicaieri.
Exista trei mari surse de rost pe lumea asta mare: familia (batranii), pamantul si credinta.
Batranii. Romania îi batjocoreste cu sadism de 20 de ani. Îi tine în foame si în frig. Sunt umiliti, bruscati de functionari, uitati de copii, calcati de masini pe trecerea de pietoni. Sunt scosi la vot, ca vitele, momiti cu un kil de ulei sau de malai de care, dinadins, au fost privati prin pensii de rahat. Vite slabe, flamande si batute, asta au ajuns batranii nostri. Caini tinuti afara iarna, fara macar o mana de paie sub ciolane.
Dar, ce e cel mai grav, sunt nefolositi. O fonoteca vie de experienta si întelepciune a unei generatii care a trait atatea grozavii e stearsa de pe banda, ca sa tragem manele peste. Fara batrani nu exista familie. Fara batrani nu exista viitor.
Pamantul. Care pamant? Cine mai e legat de pamant în tara aia? Cine-l mai are si cine mai poate rodi ceva din el? Majestatea Sa Regele Thailandei sustine un program care se intituleaza "Sufficiency Economy", prin care oamenii sunt încurajati sa creasca pe langa case tot ce le trebuie: un fruct, o leguma, o gaina, un purcel. Foarte inteligent. Daca se întampla vreo criza globala de alimente, thailandezii vor supravietui fara ajutoare de la tarile "prietene".
La noi chestia asta se numeste "agricultura de subzistenta" si lui tanti Europa nu-i place. Tanti Europa vrea ca taranii sa-si cumpere rosiile si soriciul de la hypermarketuri frantuzesti si germane, ca de-aia avem UE.
Cantatul cocosilor dimineata, latratul vesel al lui Grivei, grohaitul lui Ghita pana de Ignat, corcodusele furate de la vecini si iazul cu salcii si broaste sunt imagini pe care castratii de la Bruxelles nu le-au trait, nu le pot întelege si, prin urmare, le califica drept niste arhaisme barbare. Sa dispara!
Din betivii, lenesii si nebunii satului se trag astia care ne conduc acum. Neam de neamul lor n-a avut pamant, ca nu erau în stare sa-l munceasca. Nu stiu ce înseamna pamantul, cata liniste si cata putere îti da, ce povesti îti spune si cat sens aduce fiecarei dimineti si fiecarei seri. I-au urat întotdeauna pe cei care se trezeau la 5 dimineata si plecau la camp cu ciorba în sufertas. Pe toti gangavii si pe toti puturosii astia i-au facut comunistii primari, secretari de partid, sefi de puscarii sau de camine culturale. Pe toti astia, care au neamul îngropat la marginea cimitirului, de mila, de sila, crestineste.
Credinta. O mai poarta doar batranii si taranii, cati mai sunt, cat mai sunt. Un strai vechi, cusut cu fir de aur, un strai vechi, greu de îmbracat, greu de dat jos, care trebuie împaturit într-un fel anume si pus la loc în lada de zestre împreuna cu busuioc, smirna si flori de camp. Pus bine, ca poate îl va mai purta cineva. Cand or sa moara oamenii astia, o sa-l ia cu ei la cer pe Dumnezeu.
Avem, în schimb, o varianta moderna de credinta, cu fermoar si arici, prin care ti se vad si tatele si portofelul burdusit. Se poarta la nunti, botezuri si înmormantari, la alegeri, la inundatii, la sfintiri de sedii si aghesmuiri de masini luxoase, la pomenirea eroilor Revolutiei. Se accesorizeaza cu cruci facute în graba si cu un "Tatal nostru" spus pe jumatate, ca trebuie sa raspunzi la mobil. Scuze, domnu parinte, e urgent.
Fugim de ceva ca sa ajungem nicaieri. Ne vindem pamantul sa faca astia depozite si vile de neam prost pe el. Ne sunam bunicii doar de ziua lor, daca au mai prins-o. Bisericile se înmultesc, credinciosii se împutineaza, sfintii de pe pereti se gandesc serios sa aplice pentru viza de Canada .
Fetele noastre se prostitueaza pana gasesc un italian batran si cu bani, cu care se marita. Baietii nostri fura bancomate, joaca la pokere si beau de sting pentru ca stiu de la televizor ca fetele noastre vor bani, altfel se prostitueaza.
Parintii nostri pleaca sa culeaga capsuni si sa-i spele la cur pe vestici. Iar noi facem infarct si cancer pentru multinationalele lor, conduse de securistii nostri.
Suna-ti familia, pune o samanta într-un ghiveci si aprinde o lumanare pentru vii si pentru morti.
Sa traiesti.
Bradut Florescu

A primit pe mail acest articol şi l-am apreciat ca fiind foarte realist. Vă rog să îl citiţi şi să-l distribuiţi
Viorel. M

Pentru multi speranta are ...alte azimuturi[/b]

Basescu merge sa « consulte » o vrajitoare :
Vrajitoarea, foarte concentrata, închide ochii si îi spune :
- Va vad trecând pe un bulevard foarte mare, într-o masina decapotabila si lumea strigând de bucurie.
Basescu zâmbeste si o întreaba :
- Deci multimea este fericita ?
- Da, ca niciodata !
- Si oamenii alearga dupa masina ?
- Da, alearga în jurul masinii, ca nebunii. Politiei îi este foarte dificil sa faca loc masinii.
- Sunt si oameni care poarta drapele ?
- Da, drapele si bannere cu cuvinte de speranta pentru un viitor mai bun.
- Chiar asa ? Si oamenii striga, cânta ?
- Da, oamenii striga fraze de speranta : «Oh! De-acum încolo totul va fi mai bine !!! Poporul este în sarbatoare.
- Si eu, eu cum reactionez la toate astea ?
- Nu pot sa vad !
- Nu ? De ce ?
.
.
.
.
- Cosciugul este închis.
AM

REFORMELE LUI BASESCU SI COLECTIVIZAREA COMUNISTILOR

Am discutat zilele trecute cu autorul unei monografii a localitatii in care m-am nascut. Monografia a fost bine primită de cetăţeni, dar autorul are un regret in ceea ce priveste faptul că amintind de anii comunismului si pomenindu-i pe cei care erau cozi de topor şi care au luptat cu toată abnegatia impotriva concetăţenilor, pentru colectivizare, distrugerea burgheziei, a chiaburimii, a intelectualitaţii locale, a religiei, a educaţiei, a valorilor satului româesc, a provocat un disconfort urmaşilor acestora. Prefacerile comuniste ale anilor 1950-1960 au lasat urme grele in majoritatea familiilor unei localitaţi, iar cei care s-au implicat au fost blamati de concetaţeni, blestemaţi, injuraţi, pentru că răul era legat de poziţia, funcţia, rolul jucat de aceştea în a-i face nefericiţi pe cei mai mulţi vecini nevinovaţi. Ce au facut cozile de topor din acele vremuri? Au executat ordinele dictatorilor din acele vremuri,Stalin,Dej şi ceilalţi care au impus reformarea societaţii, împotriva voinţei şi dorinţei poporului. Urmările acelor blesteme au fost trăite de ei şi de cei din familiile lor.
Astăzi vedem că alţi concetăţeni se inghesuie să pună in practică alte reforme pe care le impun alţi dictatori, şi de această dată împotriva voinţei poporului, şi acum ei sunt blestemaţi, înjuraţi de cei care suporta urmarile aşa ziselor reforme.
Este de necontestat faptul ca instituţiile statului sunt slabe, fără credibilitate, datorită politizării, a lipsei de profesionalism, a coruptiei pe care o practică fără jenă, a atitudinii cu care le tratează puterea politică, aceea de unelte de opresiune, de agenţi electorali, locuri de munca pentru clienţi politici prost pregătiţi , posturi de directori pentru membrii partidului de cele mai multe ori nepotriviţi şi nepregătiţi pentru acele funcţii.
Fără să aibe pretenţia de a face reforme, ar fi suficient să schimbe atitudinea faţă de instituţii, să le profesionalizeze, să le depolitizeze să le lase să funcţioneze fără presiuni politice şi am ajunge in normalitate, ar câştiga încredere, ar deveni utile societăţii. Orice reforme se fac, dacă nu se schimbă atitudinea aşa cum am arătat mai sus, ele nu vor da reultatele necesare şi dorite de societate.
Reformele făcute până acum, în domeniul muncii (codul muncii, codul dialogului social, legea salarizării unice), în sănătate (inchiderea spitalelor, acordarea serviciilor pentru asiguraţi, salarizarea şi reducera personalului medical şi sanitar) în educaţie (prin noua lege a invăţământului), la ministerul de interne, dar şi cele care se doresc a fi făcute, mă refer la modificările din constituţie , la reorganizarea împărţiri teritoriale a României , nu sunt dorite de popor, au produs sau vor produce efecte negative asupra cetăţeanului.
Nu are rost să mai arăt ce efecte au avut reformele comuniste asupra României. Despre aceste efecte s-a vorbit şi se va mai vorbi şi nu la modul pozitiv cu toate răbufnirile de nostalgie a unor napăstuiţi de acum..
După părerea mea , orice reformă care se va face într-o societate, trebuie să fie dorită şi acceptată de cetăţeni, să fie pregătită din timp, studiată de specialişti, dezbătută cu cetăţenii şi aplicată în folosul cetăţenilor. Sunt adeptul progresului, cred că ori ce lucru poate şi trebuie să fie îmbunătăţit în folosul societăţii, al cetăţeanului contribuabil. Atunci cand selucreaza impotriva cetateanului trebuie sa luam atitudine,

Nu rata acest mesaj blog!

Nu rata acest mesaj blog!

ŞANSA CA SPERANŢELE ROMÂNILOR SĂ RENASCĂ

Imediat după ce s-a anunţat alianţa dintre PNL şi PC, au apărut, cum este şi firesc, comentarii pro şi contra acesteia. Istoria şi poziţionarea celor două partide în timp explică şi justifică aceste comentarii critice. Este mai greu de acceptat pentru membrii şi simpatizanţii lor ca cele doua partide care au fost mai tot timpul pe baricade opuse să fie aliate fără ca acest lucru să nu însemne pierderea identităţii, compromisuri de neacceptat, devieri de la doctrina şi de la poziţia tradiţională faţă de principalele linii de politică a României. Încă şi mai acut se pune problema includerii în această alianţă a PSD-ului, adversarul tradiţional al PNL. Dacă ar fi să găsim elemente care despart cele două partide
am găsi atît de multe, încât să credem că ele nu pot să stea niciodată într-o alianţă.
Este categoric un mare risc in primul rând pentru PNL şi mai puţin pentru PSD să îşi piardă identitatea, membrii, electoratul şi desigur poziţia pe care se pare că o au acum în rândul populaţiei asa cum arată toate sondajele.
Deasemenea ascensiunea d-lui Crin Antonescu, care in momentul de faţă nu are alt adversar
decât pe el însuşi, poate fi pusă în pericol, existând posibilitatea ca o parte din electoratul său să îl părăsească nemulţumit de faptul că a iniţiat şi creat această alianţă.
Ei bine, ce i-a determinat pe liderii PNL şi PSD să creeze această unire a forţelor opoziţiei ?
Situaţia de astăzi a României este întradevăr atât de rea încât se impun măsuri serioase. Opoziţia de astăzi nu a reuşit să pună capăt acestei guvernări în mai multe rânduri, prin metode democratice (moţiuni de cenzură). Toate demersurile au fost stopate de putere care a reusit să işi creeze majoritate prin mituire şi şantaj. Punctul slab al opoziţiei a fost acela că nu au reuşit să prezinte
alternativa pe care o propune după ce răstoarnă acest guvern. Susţinerea de către populaţie a acestui guvern este tot mai firavă. Există o mare dorinţă in rândul electoratului de a schimba puterea, (preşedinte,guvern, majoritate parlamentară), înainte de alegeri.
În întâmpinarea acestei dorinţe a electoratului , cele două mari partide din opoziţie au pus la cale această alianţă. Ea are scopul de a se prezenta în faţa electoratului drept alternativa la actuala guvernare. Este usor de presupus că nici unul din partide nu va avea o majoritate necesară formarii unui guvern monocolor. Şi în acest caz se va naşte din nou suspiciunea că PDL-ul va fi luat la guvernare, lucru nociv pentru viitorul României. Tocmai această suspiciune este înlăturată prin constituirea aliantei.
Dacă alianţa va reuşi să se constituie repede,să devină credibilă, să prezinte un program de relansare economică , de scoatere a României din fundătura în care a băgat-o Băsescu şi ai lui, şi totodată să funcţioneze fără divergenţe între membrii, atunci pentru electorat va fi clar că PDL-ul este izolat că nu va mai însemna nimic în viitoarea legislatură, că Băsescu va putea fi înlăturat printr-un referendum, că vor putea fi deferiţi justiţiei cei care au încălcat legea. În concluzie pentru români va renaşte speranţa.
De buna funcţionare a alianţei va depinde şi alipirea UDMR-ului . Dacă acest lucru se va produce mai repede apare şi şansa ca o nouă moţiune de cenzură să reşească şi astfel incă înainte de alegeri să fie constituită o nouă majoritate care să susţină un nou guvern şi să poată demara destituirea prin referendum a preşedintelui.
Există deci şansa ca românii să scape mai repede de ciuma portocalie.
Că lucrurile stau aşa deducem din reacţiile pe care le au fruntaşii PDL care s-au străduit să defăimeze intenţia de aliere a celor trei partide din opoziţie. Liderii PDL pretind că alianţa este nocivă pentru PNL şi PSD, în realitate ei realizează că ea poate fi letală pentru ei.
Este oare conducerea partidelor din alianţă la înălţimea gestului pe care îl aşteaptă electoratul şi care este atât de util României ? Vor şti liderii să treacă peste toate obstacolele din afară şi din năuntrul partidelor ? Vor putea să convingă electoratul de bunele intenţii, vor putea să lase de o parte orgoliile şi să propună un program necesar ţării ? Să sperăm că da şi că speranţele românilor vor renaşte.