Mai năuci ca la început !

                  E sfîrşit de campanie electorală. Candidaţii şi-au prezentat ofertele, mai discret, mai liniştit dar la fel de puţin interesante. Nu au reuşit să ne uimească prin lucruri deosebite. O luptă surdă între cadidaţii  principalelor partide. În spatele lor  un puhoi de indivizi care s-au hotărât subit să facă politică locală. Bravo lor că s-au hotărât. Doar că ei nu au nici o calitate care să-i recomande pentru asta, nu ştiu ce înseamnă administraţia locală, nu au fost preocupaţi de problemele localităţii, nu au transpirat în căutarea soluţiilor.   Ce îi atrage spre politică?  Cei mai mulţi nu sunt atraşi ci împinşi.      

                                 

                 Partiduleţele apărute în prag de alegeri, pentru a-şi completa listele de consilieri locali fac oferte aiurea, printre cunoscuţi, şi necunoscuţi astfel că nimeresc şi prin curtea altora.  Activişti de partid, acolo unde există, sunt foarte slabi, total nepregătiţi, nu există preocupare în  selectarea şi pregătirea candidaţilor, nu există programe la care partidele să fi lucrat din timp prin specialişti. Totul se face pe picior, pe fugă, în mare grabă şi evident, de către amatori . Urmărind dezbaterile , aceste lucruri erau evidente ,enervante, revoltătoare chiar.  România a coborât la un nivel atât de scăzut  încât nu trebuie să ne mai mire nimic.       

          

                  Un partid care apare în pragul alegerilor este de înţeles că nu are activişti, nu are membrii, nu are cadre, nu are logistică, nu are programe, nu are doctrină ( nu ştie dacă să fie de dreapta sau de stânga), nu are candidaţi. Si totuşi propune o listă în care iată apar indivizi pe care îi poţi găsi şi pe alte liste,apar copii( sub 23 ani), treabă ilegală, siguri găseşti candidaţi care nu au habar de ce ar trebui să facă dacă vor fi aleşi.   Şi, culmea, pentru ca să fie comedia totală, apar şi alegători care îi votează.

                  Aşa a apărut USB, ALDE, PMP, P10, UNPR, PND, PSR. PSRo, Partidul Verde etc etc. Aceste oferte complet neserioase nu fac decât să trimită înspre ridicol o problemă care ar merita să fie privită cu seriozitate. Şi totodată se fac nişte jocuri mincinoase. Partidele apărute au lansat lozinca “Votaţi-ne pe noi că noi suntem altceva”, de fapt  sunt un nimic.

                   Grav mi se pare faptul că şi cele două partide mari au dezamăgit uneori, au apărut unele organizaţii cu candidaţi sub vârsra permisă de lege, 23 de ani împliniţi, altele nu au respectat legea neavând pe listă cel puţin o femeie. La partidele mici aceste ilegalităţi au fost în mult mai multe cazuri.  Şi atunci să ne mai mirăm că, dacă sunt aleşi, vor comite infracţiuni?

                   Din ceea ce avem trebuie să alegem ce este mai serios, ce este mai bun, ceea ce ne dă încredere şi speranţa de mai bine.

POLITICIENII ROMÂNI SUNT AIDOMA CU SFINŢII !

"Sfântul" Constantin Brâncoveanu - cămătarul Europei
  Articol de: Emil Goga la data: 11/09/2012
Perioada de domnie a lui Constantin Brâncoveanu a fost una deosebit de fructuoasă pentru cultura şi arta românească. Numeroase cărţi tipărite, biserici, palate şi chiar un stil arhitectonic propriu reprezintă moştenirea lăsată de Brâncoveanu poporului român. Dar pe langă aceste aspecte idilice, există şi o latură mai puţin mediatizată a domnitorului muntean, o latură care nu-i face deloc cinste: lăcomia.
În luna octombrie a anului 1688, Şerban Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti (1673-1688), decide să se alăture cauzei austriece în conflictul cu turcii şi trimite pe Iordache Cantacuzino şi comisul Şerban cu solie la împăratul Leopold, în scopul purtării de tratative. În acelaşi timp, pregăteşte o oaste de peste 20 000 de soldaţi şi 40 de tunuri pentru lupta ce urma să o aibă cu “inamicul creştinităţii”. Deranjaţi de orientarea politică a acestuia, nepotul său de soră, vel-logofătul Constantin Brâncoveanu şi fratele domnului, stolnicul Constantin Cantacuzino, decid să-l ucidă punându-i, cu ajutorul unei slugi, otravă în băutură, conform cronicilor secretarului veneţian la curtea valahă, Anton Maria del Chiaro. Brâncoveanu era cunoscut pentru filo-turcismul său iar faptul că Şerban Cantacuzino îl desemnase deja pe fiul său, Iordache, ca viitor domn, a grăbit succesiunea evenimentelor. Propunerea stolnicului Constantin şi a spătarului Mihail de a-l alege domnitor pe tânărul Brâncoveanu a fost întâmpinată cu bucurie de ceilalţi boieri , mai puţin de Brâncoveanu însuşi care, după spusele lui Dimitrie Cantemir, “se făcea că jeleşte încă moartea unchiului său”. Imediat însă după numire, o aruncă în temniţă pe soţia, fiul şi pe cele trei fete ale lui Şerban Cantacuzino, ameninţându-i că îi va ucide dacă nu-i vor da 250 000 de taleri, cât ar fi plătit el turcilor ca să nu-i trimită la Adrianopol, capitala imperiului otoman. Soţia fostului domnitor a reuşit totuşi să-i ceară sprijin împăratului Leopold, care a trimis o armată de 7000 de soldaţi, avându-l în frunte pe generalul Veterani, ca s-o scoată din mâinile lui Brâncoveanu şi să o ducă în Transilvania. Speriat de întorsătură, domnul muntean încheie alianţă cu austriecii, de la care ajunge să primească chiar, în 1695, titlul de principe al Sfântului Imperiu.
În 1693 turcii îl anunţă pe Brâncoveanu, pe care-l considerau vasal, că se pregătesc să-i atace pe austrieci prin trecătorile Ţării Româneşti. Îngrijorat că aceştia vor afla de legăturile sale cu austriecii, îl întâmpină pe sultan la Vidin, acceptând umilinţa de a-i ţine frâiele calului şi de a se prosterna la pământ la trecerea acestuia. Din fericire pentru el, turcii renunţă la actiunea lor dar Brâncoveanu este obligat să dea explicaţii austriecilor pentru purtarea sa. Pentru a-i linişti, plăteşte din banii săi răscumpărarea unui mare număr de prizonieri germani. Cum atitudinea duplicitară a domnitorului nu putea rămâne prea mult timp secretă, în anul 1703 soseşte la curtea domnească un capugiu, trimis al sultanului. Sosirea sa neaşteptată surprinse pe toată lumea şi mai ales pe Brâncoveanu, care nu fusese informat de ambasadorii săi de la curtea otomană. Capugiul îi prezintă firmanul de a porni fără zăbavă la Adrianopol, pentru a prezenta omagiile cuvenite suveranului său. Prefăcându-se bolnav, Brâncoveanu, constient de ce urma să i se întâmple, stă două luni în covalescenţă iar drumul până la Adrianopol l-a străbătut în 30 de zile în loc de 10, pentru a lăsa timp trimişilor săi să rezolve problema. Şi cum la turci totul se rezuma la bani, în schimbul măririi tributului la 92 000 de galbeni anual şi a altor 600 000 de taleri daţi muftiului Feizulah şi viitorului vizir, Hasan Paşa, cumnatul sultanului, nu numai că a scapat cu viaţă dar, dupa ce a îmbrăcat caftanul şi i s-a pus pe cap surguciul, ca semn al investirii, primeşte din partea turcilor şi titlul de domn pe viaţă.
Odată reconfirmat, Brâncoveanu s-a însănătoşit brusc, făcând drumul înapoi spre ţară în numai 6 zile. În această scurtă perioadă, izbucni la Adrianopol revolta ienicerilor, care s-a sfârşit cu întemniţarea sultanului Mustafa şi înscăunarea pe tron a fratelui său, Ahmet. La sosirea în ţară, pentru a-şi scoate paguba, Brâncoveanu impune taxe şi impozite draconice boierilor şi tăranilor români. Această aventură îi întăreşte însă convingerea că e mai bună o apropiere de creştini, intensificând corespondenţa cu cancelariile occidentale. Investise dinainte o parte din averea sa în băncile din Viena, Veneţia şi chiar Amsterdam şi cumpărase şi în Transilvania moşii, pe cea de la Sâmbăta începând chiar construirea unui palat.
De la “Iuda”…
După bătălia câstigată de Petru cel Mare la Poltava, în 1709, Brâncoveanu trimite scrisori către acesta în care îi promite că îl va ajuta cu aprovizionarea în cazul unui conflict, primind din partea ţarului hrisoave prin care el şi copiii săi erau numiti cneji de Moscova şi 300 de pungi de aur pentru plata serviciilor. În 1711, pacea încheiată între turci, de-o parte, şi ruşi şi aliaţii lor, de cealaltă parte, la Karlowitz, în 1699, se rupe iar trupele ruseşti intră în Moldova. Brâncoveanu se vede pus in situaţia de a alege între ţarul căruia îi promisese sprijin şi sultanul al cărui vasal era. Între timp Poarta îi ordonă pregătirea de razboi, Brâncoveanu stabilindu-şi tabăra la Urlaţi, în judeţul Prahova de azi, în aşteptarea balansării luptei către una dintre părţi. Solicitării ruşilor de a le asigura proviziile, asa cum garantase, le răspunse că poate face acest lucru doar după ce aceştia ocupă în întregime ţara, ca o garanţie că turcii n-o vor pustii-o. Concomitent, trimite contribuţii însemnate către marele vizir, cu promisiunea altor sume pe viitor. Acest comportament i-a atras însă dispreţul şi duşmănia ţarului rus, care l-a numit ”Iuda Brâncoveanul”. Are loc însă trădarea comandantului oştilor muntene, Toma Cantacuzino, care, sfătuit de rudele sale, trece cu armata de partea ruşilor, lăsându-l pe Brâncoveanu plângând efectiv “de durere la gândul răzbunării turcilor”, după cum ne spune Cantemir. După o bătălie care a durat doar 4 zile, turcii şi ruşii fac pace. Sultanul Ahmet, care a înţeles şi el jocul dublu al domnitorului muntean, hotarâse însă deja mazilirea lui şi a familiei Cantacuzino.
În cursul anilor 1712 si 1713, Constantin Brâncoveanu reia corespondenţa diplomatică, dar în mare taină, cu Rusia şi Austria. De data aceasta, jocul diplomaţiei brâncovene era sortit eşecului. La Braşov emigrase, încă din 1709, Dumitraşcu Racoviţă - fratele lui Mihai Racoviţă, domnul mazil al Moldovei - care era acum închis la Edicule (Cetatea celor sapte turnuri). Ca ginere al spătarului Mihai Cantacuzino, mazilul ceruse, în 1712, domnia Ţării Româneşti, prezentând vizirului nişte scrisori din ţară prin care Brâncoveanu era acuzat că întreţinea corespondenţă secretă cu împăratul Austriei, cu Moscova, cu Polonia şi cu Republica Veneţiei, cărora le procura ştiri privitoare la turci; că împăratul Leopold, prin diploma dată la Viena în 30 ianuarie 1695, declara în toată forma pe Brâncoveanu cu succesorii săi în linie bărbătească, ca prinţ al Sf. Imperiu Roman, pentru serviciile însemnate aduse Maiestăţii Sale; că, pentru acumulare de considerabile averi, a sărăcit ţara prin grele asupriri şi impozite, cum nu s-au mai văzut pe timpul predecesorilor săi; că, sub pretextul de a schimba aerul, locuia 9 luni pe an la Târgovişte pentru a putea fugi mai uşor, într-o bună zi, cu toată familia şi bogăţiile sale în Transilvania; că a cumpărat multe moşii şi că a depus sume mari de bani, nu numai la Viena dar şi la Veneţia, având agenţi în ambele aceste locuri; că fuga lui Toma Cantacuzino la Moscova, în 1711, a fost cu consimţământul său sau că a bătut în Transilvania monede de aur, în formă de medalii, de o valoare de la 2 până la 10 galbeni una.. Pentru autenticitatea celor spuse, scrisorile au fost pecetluite cu peceţi false pe numele principalilor boieri munteni.
Marele vizir, Gin Ali,, ştiind că Brâncoveanu are sume uriaşe depuse în băncile din străinătate, posesiuni în Transilvania şi nenumărate comori, a fost sigur ca repetarea procedeului din 1703 i-ar da de bănuit voievodului muntean, determinându-l să fugă. Or, el avea nevoie să-l aducă viu la Poartă pentru a putea pune mâna pe întreaga-i avere. Ca să alunge orice bănuială, vizirul răspunde la scrisoarea prin care Constantin Brâncoveanu cerea permisiunea căsătoriei celui de-al doilea fiu al său, Radu, cu fata prinţului Antioh Cantemir. Vizirul, ca să-l atragă în capcană pe naivul domnitor, şi-a dat acordul, rugându-l pe Brâncoveanu să îşi trimită peţitorii la Constantinopol, unde se afla prinţesa, cu mare alai. Acesta, nebănuitor, s-a conformat şi şi-a împodobit convoiul cu toate pietrele scumpe şi comorile pe care le ţinea ascunse pe moşia Korona din Transilvania.
Prin altă scrisoare, vizirul îi cerea sfatul în problema proclamării sultanului, ca urmaş al împăraţilor romani, având în vedere că imperiul bizantin, moştenitorul imperiului roman, era ocupat de turci, iar Constantinopolul - fosta capitală a Bizanţului - din 1453 era capitala osmanlâilor. Aceste dovezi de încredere risipiră în totalitate temerile domnului muntean.
Dar la 24 martie 1714 a sosit la Bucuresti capugiul Mustafa-aga Hambar Emini, însoţit de 12 soldaţi otomani, sub pretextul că trece spre Hotin. Domnul îl primi în sala divanului, înconjurat de marii boieri. Capugiul, aruncându-i mătasea neagră a mazilirii pe umeri, i-o reteză scurt: “Porunca sultanului este că tu eşti mazil şi trebuie să pleci cu casa ta, cu fiii şi cu ginerii la Constantinopol. Te compătimesc şi-mi pare rău că ţi-am adus veşti aşa de rele". Uluit, domnul a vrut să se aşeze pe tron, dar capugiul l-a îmbrâncit. Boierii tăceau. Figurile unora erau consternate, ale altora, indiferente. În tăcerea de gheaţă care s-a lăsat, Mustafa-aga a scos din sân hatieriful de mazilire şi l-a citit cu glas solemn. Terminând de citit, turcul îl îmbrăcă în caftan domnesc pe vel-logofătul Ştefan Cantacuzino, fiul stolnicului Constantin, mazilit la rândul său după numai doi ani de domnie pe motiv că ar fi ascuns o mare parte din averea lui Brâncoveanu.
…la“Prinţul aurului”
Înainte de sărbătorile pascale ale anului 1714, câteva rădvane şi patruzeci de care aşteptau gata să ia drumul Constantinopolului, ducând familia Brâncoveanu şi ce era mai de preţ din uriaşa lor avere. Din curţile de la Bucureşti, Mogoşoaia, Potlogi, Obileşti, Urlaţi, Târgovişte, chiar şi din casele de la Brasov, au fost ridicate toate lucrurile scumpe: haine, covoare, stofe, porţelanuri, vesela din argint, cărţi rare, de asemenea, 2.000 de medalii din aur bătute pentru sărbătorirea a 25 de ani de domnie şi 60 de ani de viaţă, precum şi coroana voievozilor Ţării Româneşti, evaluată la 300.000 de scunzi şi giuvaeruri de 500.000 de taleri. Pe lângă aceste bogăţii, alţi 400 000 de ducaţi de aur veneţieni se aflau în băncile veneţiene, creând ulterior divergenţe între turci şi italieni iar în băncile austriece se mai găseau 245 000 de florini. După ce a fost eliberată, soţia lui Brâncoveanu, Maria, a încercat printr-un trimis, Gheorghios din Trapezunt, să scoată din băncile veneţiene peste 200 000 de galbeni depuşi de soţul ei. În timpul domniei sale, Constantin Brâncoveanu avea un trimis permanent în Veneţia, Mano Apostolu, care îi aducea mătăsuri de China, covoare de Buhara, brocart, oglinzi veneţiene, candele de argint, policandre, clopote şi mirodenii, pocale de aur, vase de aur si paftale de-argint. Numărul proprietăţilor sale ajungea în 1708 la 179, numai valoarea celor din Transilvania depăşind 240 000 de florini. Dacă faţă de oamenii de rând se comporta ca un tiran, Brâncoveanu era foarte generos cu membrii familiei sale. Constantin şi Ştefan, băieţii săi cei mari, primind din partea sa ca dar de nuntă. haine şi bijuterii în valoare de 28 950 taleri, respectiv 28 000 de taleri şi cate 34 de moşii de fiecare în peste 30 de localităţi. Domnul muntean înfiinţase chiar şi o cancelarie secretă, numită "Cabinetul Negru", condusă de ginerele său, Ienăchiţă Văcărescu, unde se studiau documente străvechi şi se descifrau mesaje oculte, pentru a localiza comori.
La 22 octombrie 1705, stolnicul Constantin Cantacuzino îi scria lui David Corbea, trimisul muntean la Moscova: “Nu dă doi bani, iar ţara se prăpădeşte, iar el stă tot la acest nărav, numai să-şi caute dobândă". Brâncoveanu nu ezita să împrumute sume considerabile chiar şi administraţiei imperiale din Transilvania ori saşilor din Braşov. Acorda subvenţii şi bani cu dobândă propriilor săi adversari politici din Constantinopol – Nicolae Mavrocordat şi Mihai Racoviţă. Se credita, ca o supremă ingeniozitate fiscală, pe el insuşi, adică Domnia, atunci când avansa boierilor echivalentul impozitelor pe care aceştia le datorau visteriei.
După trei saptamani de calvar, Brâncoveanu împreună cu soţia sa, cei patru băieţi şi Ienăchiţă Văcărescu, au ajuns la Constantinopol, fiind duşi în temniţa Edicule. Aici au fost legaţi cu lanţuri de pereţii temnitei, li s-au pus butuci la mâini şi la picioare, li s-a crestat pielea de pe cap şi li s-a sărat apoi tăietura, li s-a ars cu fierul roşu pielea pieptului şi tălpile şi li s-au administrat bătăi zilnice pentru a spune unde se află averea de 3 000 000 de galbeni, pe care se presupunea că o aveau. Constantin Brâncoveanu şi fiul său cel mare au fost azvârliţi în "groapa sângelui", unde din lipsă de aer se stingeau până şi candelele şi lumânările. Pentru a-l lăsa totuşi în viaţă, turcii i-au cerut o răscumpărare de 11 milioane de galbeni, echivalentul a 20 000 de pungi de aur, bani pe care Brâncoveanu nu a vrut sau nu a avut de unde să-i dea. La 16 august 1714, domnitorul muntean şi-a văzut cei patru fii ucişi de securea turcească, la fel şi pe ginerele său, după care el însuşi a fost omorât.Turcii i-au confiscat întreaga avere, ce consta din bani, bijuterii, vite sau proprietăţi, pe care ambasadorul veneţian la Poartă, Andrea Memmo, o evalua la peste 2 000 000 de piastri, plus alţi 30 000 de galbeni gasiţi la agentul său la Adrianopol.(articol preluat)
 

Speranţe de campanie!

                         ÎN CAMPANIE

 Ce speră elecoratul:

1.     Poate scăpăm de  hoţii  ăştea,                        

2.     Poate vin unii mai cinstiţi, să nu mai mintă ca ceilalţi 

3.     Poate că ăştea care vin or face ceva şi pentru localitatea noastră,

4.     Poate ăştea care vin cunosc necazurile noastre,

5.     Poate că ăştea nu cheltuie banii pe prostii,

6.     Poate că cei care vor câştiga n-or fi aşa proşti că cei de până acum,

7.     Poate n-or mai câştiga tot cei de până acum, că ne-au minţit cu neruşinare

8.     Poate scăpăm de mafia ăstora de până acum,

9.     Poate că o să repare străzile,or  introduce apa curentă, vor face canalizare,...

10.  Poate că le va face totuşi dosare  DNA-ul, să le dea ce merită şi să le ia ce au furat!

              ÎN CAMPANIE

Ce  speră candidaţii:

1.     Îi prostim şi de data asta,

2.     Ce le-am promis data trecută merge şi acum,

3.     Ăştea nu se prind nici de data asta că-i minţim,

4.     Ce dracu or mai visa şi ăştea,

5.     Măi, dar să mai mărim totuşi taxele să avem  buget mare, bani de cheltuit,

6.     Mai înfiinţăm nişte posturi să-i angajăm pe toţi ai noştrii,

7.     Prindem nişte vizite prin ţări exotice, mai vedem lumea,

8.     Dacă-i mai dăm un contract ăluia... poate îmi schimb maşina,

9.     În mandatul ăsta îmi termin şi vila

10.  De o lua Pontacu şefia camerei  bune botniţă DNA-ului şi o să avem  drum liber!

 

STIMATE ALEGĂTOR ! III

         STIMATE  ALEGĂTOR !   Pentru tine ,în mod special  se organizează înainte de alegeri Campania Electorală. Ţie îţi  este  dedicată perioada dinainte de a merge la vot pentru ca tu să fii bine informat, pentru ca tu să votezi în cunoştinţă de cauză.

                                           

              Tu eşti bombardat cu tot felul de informaţii, despre candidaţi, despre proiectele lor, despre intenţiile lor,  despre capacitatea lor de a realiza ceva pentru societate.   Legile în baza cărora se desfăşoară Campania aceasta  limitează circul electoral, reduce posibilitatea candidaţilor de a face spectacol de a împărţi mărgele colorate unor primitivi  gata să sară într-un picior atunci când le capătă, de a mitui  cu nimicuri un electorat complet needucat care pune botul la găleată, brichetă, pix, etc.

                Ar fi logic şi normal ca acum candidaţii să se adreseze electoratului, prezentându-i proiecte de care are nevoie comunitatea, care pot fi finanţate, pot fi realizate, care odată executate vor îmbunătăţi nivelul de trai al locuitorilor comunităţii.  Seriozitatea proiectelor, modul în care sunt prezentate,  capacitatea candidaţilor de a se face înţeleşi, de a convinge, acestea pot fi  criterii de a alege între ei.

 

                 Şi tu alegătorule trebuie să fii bine informat să poţi discerne între propunerile serioase şi cele neserioase, între cele posibil de realizat şi gogoşile aruncate naivilor. Trebuie să pui întrebări şi să insişti să primeşti răspunsuri, să ceri soluţii la problemele cu care te-ai confruntat până acum.  Dealtfel, nici candidaţii nu ar veni cu gogoşi electorale dacă nu ar şti ca au cui le vinde.

                 În fața ta se prezintă partidele politice mai vechi care au guvernat România și pe care le poți judeca după faptele lor după seriozitatea cu care și-au respectat promisiunile făcute, după corectitudinea aleșilor, după caracterul lor și respectul lor față de legi. Deasemenea poți verifica dacă au respectat doctrina de la care s-au revendicat, dacă au promovat valori în politică, dacă au prețuit sau nu interesul național, interesul cetățenilor. Poți să îți dai seama dacă te-au mințit, te-au înșelat, te-au trădat, te-au desconsiderat. În funcție de aceste concluzii tu trebuie să-i apreciezi sau nu, și să le mai acorzi sau nu votul tău.

               Acum se prezintă în fața ta alegătorule și partide noi . Acestea au apărut fiindcă tu ți-ai exprimat nemulțumirea față de partidele pe care le-ai votat în cei 30 de ani care au trecut din 1989. Ele se străduiesc să vină în fața ta, să te asculte, să-ți cunoască problemele, să afle ce aștepți tu de la clasa politică, încotro vrei tu să meargă România. Aceste partide vor să te implice pe tine în viața socială doresc să fii activ, să stai cu ochii pe modul în care se cheltuiesc banii publici să te opui abuzurilor, să te implici dacă ai calități și pregătire, să nu mai accepți ca politicienii să ocupe locul profesioniștilor în instituții. 

Partidele noi  propun oameni noi în politică, propun ca penalii să nu mai fie acceptați în funcții publice, propun stoparea corupției și pedepsirea corupților.  Ele propun reformarea statului, a unor instituții.

               Stimate concetățean alegerile care vor veni anul acesta și anul următor au o importanță foarte mare pentru poporul nostru. Vom continua să lăsăm țara pe mâna unor politicieni corupți și proști, nepricepuți și dispuși să-și distrugă țara pentru a-și realiza propriile interese, sau o încredințăm unor oameni cinstiți, bine pregătiți,dornici să redreseze România .

Acesta este un motiv foarte important pentru care românii ar trebui să participe masiv la vot în toate cele patru scrutinuri .

                

Catastrofa demolării instituţiilor statului

  Statul român este, acum , în faliment. Afirmaţia este dură dar cât se poate de reală. Nu mă refer la un faliment financiar, deşi lipsa finanţării activităţilor din instituţii este malefică. Falimentul unei societati poate veni nu doar din lipsa resurselor materiale, ci si a resurselor
 umane. Toate instituţiile au fost imbacsite de rude, neamuri, nepoti, oameni necalificaţi, foarte slab pregătiţi,Ei au ocupat posturile cu pile, intervenţii sau dînd mită,   iar specialistii marginalizati, exclusi, scarbiti, batjocoriti.
 

În anul 1990 imediat după căderea socialismului ceauşist, instituţiile statului  aveau angajaţi specialişti bine pregătiţi  veniţi prin repartiţie pe posturile pentru care aveau pregătire. Atunci şcoala era şcoală nu se puteau cumpăra diplomele la colţul străzii. În instituţia unde veneai găseai specialişti bine pregătiţi cu experienţă pentru că instituţiile aveau activitate. Găseai îndrumători care să te formeze şi sistemul de promovare era mai deschis valorilor.

                     

                       După  douăzeci şi cinci de ani toţi acei care aveau vârstra de peste 40 de ani au ieşit la pensie, mulţi dintre ei au decedat. Cei care aveau între 25 şi 40 de ani au rămas într-un număr foarte mic, dintre ei mulţi au plecat din instituţii încă din primii ani. Fiind atunci mai tineri, cu o bună pregătire, unii s-au privatizat, alţii imediat ce au putut pleca să lucreze afară au luat drumul, Israelului, Italiei, Germaniei, Spaniei, Franţei şi oriunde  s-a putut. Dintre cei rămaşi în ţară cei mai buni au căutat locuri de muncă mai bine plătite la firmele străine venite în ţară. 

                       În locul lor au venit alţii care s-au pregătit în sistemul de învăţământ de după 1989, un sistem în continuă degradare, un sistem care a produs absolvenţi nepregătiţi cu diplome obţinute în instituţii de învăţământ apărute peste tot şi de foarte slabă calitate. S-au distrus şcolile profesionale , facultăţile cu tradiţie, a dispărut exigenţa.

                        Prima instituţie care  dăduse rezultate foarte bune şi care a fost demolată a fost şcoala, sistemul de învăţământ. În dorinţa de a-l adapta noilor vremuri l-au reformat până l-au pus pe butuci.

Cercetarea şi proiectarea au fost pur şi simplu desfiinţate. Am avut institute de cercetare pe toate domeniile economiei cu cercetători de mare forţă, cu rezultate recunoscute pe plan internaţional, oameni foarte bine pregătiţi. Unii au plecat din ţară şi s-au realizat acolo, alţii au fost pur şi simplu  batjocoriţi, lăsaţi să moară de foame.

                         Toate instituţiile statului Român au ajuns de nerecunoscut. Ele nu îşi mai ating scopul, nu îi mai sunt de folos cetăţeanului. Dacă avem în vedere faptul că instituţiile sunt instrumentele prin care statul rezolvă problemele cetăţeanului, realizează legătura dintre stat şi cetăţean, atunci ne dăm seama că, de fapt, cetăţeanul întreţine un stat ineficient şi inutil. Se pune acut problema  de a îndrepta situaţia. Păcat că această problemă îl macină doar pe cetăţean nu şi pe politician.

                          Parlamentul, guvernul, ministerele, agenţiile, comisiile şi inspectoratele, apoi instituţia  prefectului care are în subordine serviciile publice deconcentrate ale ministerelor sunt populate cu indivizi numiţi politic şi nu cu oameni aleşi pe criteriul competenţei şi profesionalismului. Aceşti numiţi sau  angajaţi vin cu interese de grup, cheltuie banul public pentru a satisface interesele partidelor,colcăie de corupţie şi ilegalitate. Interesul naţional nu intră în preocupările lor.

          

                          Pentru a redresa instituţiile publice ar fi nevoie de oameni de calitate oameni voloroşi cu care să fie înlocuiţi cei de acum. Din păcate acum societatea nu îi are şi nici nu îi poate produce. Doar un sistem educaţional performant, care îşi propune promovarea valorii, obţinerea performanţei, profesionalismul , calitatea  drept criterii urmărite şi respectate, îi poate produce.    După ce societatea va dispune de oameni bine pregătiţi, de lideri, dar şi societatea însăşi va fi mai bine pregătită, mai educată, mai informată, atunci se poate vorbi de schimbarea clasei politice.

                           Preşedintele Klaus Werner Iohannis a anunţat intenţia de a promova o reformare a sistemului educaţional în urma unei dezbateri publice pe această temă. Configuraţia politică a parlamentului nu asigură o susţinere parlamentară pentru acest lucru. Cred că acesta este motivul pentru care preşedintele nu a declanşat dezbaterile pe această temă  mai devreme.

                           Are şi cetăţeanul rolul lui în acaestă catastrofă. Acela de a se complace în situaţia creată şi a se adapta dezastrului din ţară. 

                           Situaţia din sistemul de sănătate,ieşită la iveală în urma descoperiri excrocheriei diluării substanţelor  dezinfectante Hexi Pharma ilustrează perfect starea de faliment a statului român. Instituţiile conduse de directori numiţi politic au fost distruse datorită incompetenţei şi hoţiei acestor indivizi care aveau în spate partidele care i-au numit şi care îi dirijau. Desigur că indivizii erau numiţi acolo pentru a face politica partidului ( prostia şi hoţia). Este inutil să ne mai întrebăm de ce nu au fost schimbaţi dacă nu erau competenţi, dacă lucrurile nu mergeau bine?   Pentru că tocmai aceasta era menirea lor. Să distrugă instituţiile statului.

                             Să îndrăznim să ne întrebăm, oare când DNA-ul va întocmi dosar de cercetare penală unor partide pentru ce au făcut sau nu au făcut de au adus instituţiile statului în faliment? Nu este cazul ca ele, partidele să răspundă pentru că au promovat  incompetenţi, hoţi, infractori, profitori,indivizi lipsiţi de caracter? Pe care, desigur, poporul i-a votat, iar şi iar.

Patriotismul şi hoţia la români

                            

               Patriotismul, iubirea pentru o țară și pentru locuitorii ei sau promovarea unui neam printre celelalte neamuri(Wkipedia)

Nicolae Iorga spunea că „un patriot se recunoaște prin faptul că iubește, respectă și caută să adune și să îmbunătățească tărâmurile și oamenii. În viziunea filozofului Vasile Conta, a fi patriot înseamnă: „a fi cinstit, a avea conștiința curată și o inteligență vie…”   În anumite țări, statul le cere cetățenilor (sau anumitor categorii de cetățeni, slujitori ai autorității publice) să-și manifesteze solemn patriotismul depunând jurământ.

Prin jurământ, o persoană, fie, se obligă  să spună adevărul în legătură cu anumite fapte, în fața instanţei de judecata, fie,se obligă să-și facă datoria, față de popor, de stat. Să redăm jurământul pe care îl depun persoanele care acced în funcţii publice importante (legea 8/2002, jurământul parlamentarilor);

          "Jur credință patriei mele România.

Jur să respect Constituția și legile țării.

Jur să apăr democrația, drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, suveranitatea, independența, unitatea și integritatea teritorială a României.

Jur să-mi îndeplinesc cu onoare și fidelitate mandatul încredințat de popor.

Așa să mă ajute Dumnezeu!"

              

                        A jura credinţă patriei înseamnă a te angaja să-i fii fidel, devotat, statornic . A  doua frază, în care parlamentarul se obligă să respecte Constituţia şi legile ţării, îi bagă definitiv în păcat pe aleşi neamului . Numărul legilor neconstituţionale ne spune suficient despre respectarea Constituţiei, iar despre cum încalcă ei legile pe care le-au făcut tot ei, ne poate spune şi a făcut-o déjà, DNA-ul.  Onoarea la parlamentari este la fel  ca şi la curve. “Onoarea” de aţi vota pensii mari când cei care te-au trimis să-i reprezinţi au pensii batjocoritor de mici. Îndeplinirea mandatului cu fidelitate? Faţă de cine dacă te muţi de la un partid la altul, de la un program la altul de la un interes la altul. Pe tine parlamentarule te ajută Dumnezeu doar până ajungi pe mâna colegilor doamnei Koveşi, pentru că deabia de atunci sperăm noi că Dumnezeu ne va ajuta şi pe noi deşi...   

 Deşi nici noi nu stăm deloc bine cu patriotismul. Dar să nu judecăm la grămadă. Să vedem pe categorii cum ne situăm, noi cei care nu suntem parlamentari sau politicieni.

                         Societatea civilă se comportă iresponsabil asistând 26 de ani la distrugerea ţării din toate punctele de vedere.  Economiea, educaţia, sănătatea, infrastructura, nivelul de trai, locurile de muncă  au fost puse la pământ. A lăsat politicul să facă ce a dorit, cum a dorit şi când a dorit. Nu a pus presiune pe clasa politică, s-a lăsat manipulată, minţită, amăgită, înşelată.   Societatea civilă este în acelaşi timp cea din care provine clasa politică, dintre noi sunt selectaţi politicienii.  Noi , fiecare în domeniul în care  activăm, ne comportăm la fel ca şi politicenii.Fiecare  îşi vede de treaba lui. Prea puţini dintre noi dorim o schimbare dar până la urmă frica şi delăsarea ne opresc să ne manifestăm.

                         În învăţământ, profesorii se complac în a nu-şi face treaba cu exigenţă şi dăruire, pentru a-şi păstra postul, pentru a nu deranja sistemul. Astfel, învăţământul produce absolvenţi  cu o pregătire mediocră, dar cu o sumedenie de diplome. Rând pe rând se ruinează tot ce a avut mai de calitate stiinţa şi cultura României, institute de cercetare, de proiectare, de creaţie, fabrici performante, . Avem doctori peste tot dar nu avm cercetare, avem universităţi la care se înscrie oricine, primeşte  diplomă(e) de absolvire, dar nu îl angajează nimeni.

                         În sănătate se dau bani medicilor de familie ca să îţi dea bilet de trimitere la puţinii specialişti care te programează peste două trei luni. Dacă nu mori până atunci vii iar la medicul de familie să-ţi transcrie o reţetă. Medicii buni pleacă din ţară fără a se mai gândi că au fost pregătiţi pe banii contribuabilului, acum bolnav, iar cei care mai lucrează în ţară au pretenţia să îşi întregească venitul cu şpagă de la bolnavi.

                        Se lucrează la drumuri dar,  de fapt se fură banii de la buget sau de la UE sub ochii celor din minister, se fac tot soiul de construcţii inutile doar pentru a avea de unde să fure bani, se restituie propietăţi unor indivizi care nu merită dar de fapt se delapidează la greu din bugetul statului.

Şi tot asa în toate domeniile se trăieşte din furat fără jenă şi mustări de conştiinţă.

 

                         Să mergem şi la Biserica Ortodoxă Română . Nu pentru a ne ruga să scăpăm de hoţi, ci pentru ai vedea la treabă. Într-o ţară cu aşa de multe biserici cu atătea sclujbe şi pomeni, cu o armată de preoţi şi ierarhi, cu mănăstiri, călugări şi maici te aştepţi ca numărul păcătoşilor să scadă, ca oamenii să fie mai buni, mai cinstiţi. Dar oare de ce nu este aşa. Ba dimpotrivă creşte numărul infractorilor, minciuna este prezentă peste tot, tâlhăria a urcat în parlament şi în guvern. Să fim totuşi corecţi . Preoţii o duc foarte bine, ba sunt câte trei la o biserică deşi botezuri si cununii sunt mai puţine, doar înmormântări şi parastase au. Arhiepiscopii s-au înfiinţat în fiecare judeţ ba, şi pe afară au făcut peste tot. Bisericile şi mănăstirile nu dau faliment şi nu se fac restructurări, nici reduceri de cheltuieli, impozitul nu creşte fiind totdeauna zero. Despre eficienţă am spus  că nu se vede. Şi aici statul nu face economii. Partidele  finanţează pentru a fi ajutate electoral.

                        După cum se vede deşi în ansamblu lucrurile merg prost , fiecare se descurcă pe domeniul lui. Atunci când au început privatizările în România prima afacere care s-a privatizat a fost interesul naţional. Acum există doar interese private. Toată lumea caută să înşele statul . rezovându-şi problemele de moment, demolează statul puţin câte puţin  Se fură pe toate părţile şi

prin toate metodele. Fură cetăţeanul, un ajutor social, o pensie de boală,  fură politicienii dând contracte contra şpagă, fură parlamentari salarii şi pensii nemeritate, fură companiile străine care sunt acum stăpâne pe rezervele strategice ale ţării, fură firmele, care, iată au transferat averile în paradisul financiar din Panama. 

                        Urmează alegeri locale. Am avea o mare şansă de a-i pedepsi pe hoţii din administraţia locală, primarii şi consilierii. Indiferent de la care partid este edilul, dacă este hoţ avem şansa să nu-l mai votăm. Păcat că nu ne comportăm responsabil. În multe comune sau oraşe deşi primarii au dosare penale sunt aleşi iar şi iar. Acest lucru se poate întâmpla doar într-o ţară de hoţi, într-o ţară de necredincioşi, într-o ţară în care copilul mic învaţă prima poezie “ Căţeluş cu părul creţ, Fură raţa din coteţ,..”într-o ţară în care în   educaţie se fură diplome şi titluri. În această ţară un primar hoţ este primit cu aplauze, pupături şi scandări la ieşirea din arest. 

Avem nevoie de mai multe DNA-uri  ! Şi, de ce nu, de o mare moscheie în care să încăpem cu toţii. Poate că vom învăţa din Coran cum să-i  facem pe hoţi să nu mai poată fura.

Rădăcinile răului în politică

                      

              Oare de unde provine clasa politică din România şi cum au ajuns la decizie aceşti oameni politici ?  Parlamentarii,  membrii ai guvernului,miniştrii, secretarii de stat,  directorii din structurile subordonate guvernului, şefii instituţiilor, membrii în  consiliile de administraţie, toată structura de conducere din instituţii, iată o mulţime de politicieni care a fost propulsată de partidele politice.

              În administraţia locală, prefectii, consilierii judeţeni,, consilierii locali, primarii, conducătorii instituţiilor de la nivel local; finanţe, sănătate, muncă,  invăţământ, agricultură, etc, etc. O altă mulţime de politicieni a fost deasemenea  propulsată de filialele locale ale partidelor politice.

               Care sunt criteriile de selecţie, ce modalităţi de pregătire există, care sunt calităţile necesare, cum se face promovarea, este valoarea o condiţie obligatorie? Cum se iau deciziile de a propune candidaţii, cum se numesc  reprezentanţii partidelor în funcţii executive ? Şi tot aşa ne putem pune şi alte întrebări. Este absolut normal să o facem şi dacă acest lucru nu a fost important în preocuparea societăţii civile, acum este foarte târziu. Răul a fost făcut.

                 Este ştiut faptul că partidele politice sunt foarte prost organizate. Un  partid nu funcţionează aşa cum ar trebui să funcţioneze o instituţie, respectând principii reglementate în legi, moralitatea, cinstea, corectitudinea, responsabilitatea. Nu se respectă nici măcar prevederile statutare. Luarea deciziilor nu este o procedură democratică şi transparentă.

Partidele politice sunt grupuri de interese în care conducerea este acaparată prin metode incorecte de găşti care îşi împart funcţii şi locuri pe liste.

                  Nu există preocupare pentru pregătirea activului de partid, nu se urmăreşte pregătirea şi promoarea valorilor pentru a avea parlamentari de bună calitate, pentru a avea miniştrii foarte capabili. Numirea de directori pe criterii politice fără a se ţine cont de valoare, a distrus toate instituţiile, iar parlamentarii sunt sub orice critică, nu au nici o valoare,nici măcar morală.

                Partidele politice au făcut posibilă o corupţie care a cuprins întreaga societate, o corupţie care a distrus tot ce a avut această ţară, de la economie până la educaţie, de la locuri de muncă până la sănătate.  Lipsa de valoare, calitate şi moralitate a clasei politice, iresponsabilitatea partidelor, dar şi dezinteresul societăţii civile au creat toate condiţiile dezvoltării corupţiei, a unei politici a interesului de gaşcă, de clan, în detrimentul interesului naţional şi al interesului cetăţeanului.

                 Pentru a schimba această clasă politică, pe lângă alte necesităţi se impune rapid restructurarea partidelor politice. Partidele trebuie să aibe ca scop promovarea valorilor, să îşi construiască proceduri transparente, cinstite de selectare şi promovare a celor mai buni indivizi pe care îi are societatea, să monitorizeze activitatea celor promovaţi şi să-i stopeze înainte de a produce necazuri .Finanţarea transparentă a partidelor, reglementarea activităţilor din campaniile electorale sunt cred eu bine venite dar nu suficiente.

                Dacă partidele nu vor dori să facă restructurarea şi vor continua să alimenteze corupţia, avem toate şansele să vedem partide învinuite de dezastrul provocat de politicieni,  României. Nu este exagerată şi nici nepotrivită asemănarea partidelor cu grupări de crimă organizată. Partidele ar putea fi învinuite de încurajarea şi tăinuirea acţiunilor ilegale ale reprezentanţilor lor, de legiferare în interes propiu,   de complicitate,etc,

Dacă se va ajunge la acest lucru  România va suporta un adevărat cutremur, dar, după aceia, va fi posibilă resetarea politică a ţării.

                Aş dori să precizez cu tărie că partidele politice sunt absolut necesare într-o tară democratică, într-un stat de drept. Este însă tot atât de necesar ca ele să fie credibile, instituţii serioase, profesioniste, care fac legea şi o respectă.

Sper că din actualele partide se vor găsi lideri care să poată impune restructurarea serioasă  în profunzime şi reaşezarea lor pe alte baze mai solide,mai sănătoase.

Ce soartă merităm?

                 

    În această lume atât de diferită merităm cu toţii să trăim la fel, să ne bucurăm de aceleaşi condiţii, să fim fericiţi, să fim sănătoşi ?  Uneori ne întrebăm: Cu ce sunt eu mai altfel decât cutare, care are de toate,  iar eu am doar  necazuri ?   Şigur că noi culegem ceea ce am semănat. Faptele, atitudinea, comportarea, pregătirea, educaţia sunt dependente de noi şi ele determină modul nostru de viaţă.

Realitatea vieţii este mult mai complicată.  Uneori alţii pot contribui la a determina drumul pe care o să îl parcurgă societatea, prin numărul lor, prin influenţa pe care o au.

          Suntem în preajma unor alegeri.  Îi alegem pe cei care vor hotărî cum gospodăresc localitatea, comuna, oraşul, municipiul sau judeţul. În faţa noastră se prezintă şi buni şi răi, şi deştepţi şi nătîngi, şi cinstiţi şi tâlhari. Noi trebuie să distingem , să judecăm, să hotărîm până la urmă pe cine preferăm. Cum luăm această hotărâre? Fiecare  în funcţie de capacitatea sa de a distinge bunii de răi, deştepţii de proşti, cinstiţii de tâlhari.  

                                                                                                                              1. Cei care nu au educaţie, nu au cultură, au preocupări condamnabile, au un comportament reprobabil, aceia au preferinţe pentru candidaţii de acelaşi tip cu ei. Din păcate aceştea sunt mulţi.

                                         

 2. Mai există o altă mulţime a celor care sunt iresponsabili. Ei se vînd pentru mai nimic dându-şi votul celor care plătesc mai bine, care dau ceva, care promit mai frumos. Ei nu ţin cont dacă, candidatul este  credibil, dacă, promisiunile sunt viabile, dacă, vom trăi mai rău sau mai bine.

 3. O altă mulţime este aceea a cetăţenilor dezinteresaţi de politică, oameni care suportă consecinţele politicii pe care o decid concetăţenii lor, cei ce merg la vot. Aceştea uneori invocă faptul că nu au pe cine vota, sau că toţi sunt la fel, sau că votul nu contează.Din păcate şi aceştea sunt numeroşi.

  4. Abia la urmă am numit categoria acelor cetăţeni, educaţi, cunoscători ai vieţii politice, care ştiu ce înseamnă administraţie publică şi care este influenţa ei asupra vieţii cetăţeanului. Aceştea se informează,urmăresc activitatea aleşilor, citesc programele, dialoghează cu candidaţii. Ei sunt cei care votează în cunoştinţă de cauză.

        Aşa cum am prezentat eu  situaţia electoratului, în majoritatea zonelor ţării predomină primele trei categorii. Aceşti oameni hotărăsc soarta tuturor locuitorilor  comunităţii dar  o decontează politicienii. Se dă vina pe clasa politică deşi toată vina este a celor care i-au ales.

         Pentru a merita o soartă mai bună trebuie să urmărim ca nivelul de educaţie al populaţiei României să crească considerabil, trebuie ca cei care înţeleg mai bine politica să o explice şi celorlalţi, în scopul de a-i determina pe cât mai mulţi să fie activi, să fie interesaţi. Este necesar ca a patra categorie de votanţi să crească în detrimentul celorlalte trei.