Dorinţa
preşedintelui PSD de a coopta în guvern
ungurii a creat o adversitate a votanţilor USL faţă de acest gest. S-au folosit
cuvinte grele, precum trădarea electoratului, minţirea, înşelarea lui. Ungurii
din UDMR au fost părtaşi la toate actele guvernării PDL susţinând aceste guverne fără condiţii,
iar boicotarea referendumului la îndemnul explicit al premierului Ungariei este
de neiertat pentru adversarii regimului Băsescu. Ce raţiuni l-au îndemnat pe
Ponta să dorească o guvernare alături de UDMR? Are Ponta în
vedere pregătirea PSD-ului pentru perioada de după USL? După ruperea USL, Ponta
va trebui să îşi atragă noi aliaţi pentru a umple golul lăsat de PNL. Este probabil
ca PC să rămână alături de PSD. În vizor va fi PP-DD pe care cele două partide
mari din USL îl vor sparge. Este foarte probabil ca şi asupra PDL-ului să se
încerce spargerea şi acapararea bucăţilor rezultate de către cei doi mari. Şi
PSD şi PNL vor încerca să se dezvolte înghiţind partiduleţele pe care le-au
marunţit in aceste alegeri. Este aşadar foarte probabil că din această alianţă,USL,
în această legislatură, să rezulte două partide mari; PSD-de stânga şi PNL-de
dreapta, care să alterneze laguvernare.
Explicaţia are logică. Doar că mai trebuie să
ţinem cont de un element. Factorul determinant în menţinerea coeziunii USL
este, desigur, T. Băsescu-preşedinte. Odată ce nu va
mai fi el preşedinte, USL se va dezintegra. De altfel din 2015 partidele se vor
pregăti pentru alegeri şi deocamdată nu se mai întrevede un motiv suficient de
puternic pentru a menţine partidele din USL în alianţă.
Este foarte important de urmărită atitudinea majorităţi faţă de Băsescu. Ce soartă i se rezervă lui de către parlament? Ce modificări se aduc Constituţiei şi cum îl vor afecta acestea pe Băsescu? Şi mai ales care va fi momentul în care Băsescu va fi extirpat din viata politică (desigur dacă USL va fi în stare să o facă) ? Să sperăm că pe lângă asemenea preocupări ale partidelor va fi loc pentru o bună guvernare pentru reformele necesare, pentru acte de repunere a României pe un drum mai bun, dădător de speranţe.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu